Numărul mare de cazuri noi de Covid-19 confirmate în ultima perioadă în România şi tendinţa multor români de a nu respecta regulile de distanţare şi igienă duc la amânarea implementării unor noi măsuri de relaxare, aşteptate de la 1 iulie.

Relaxare amânată

"S-a evaluat tot ce a însemnat ultimele două săptămâni, în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, în care au crescut cazurile în terapie intensivă, a crescut numărul de decese. Recomandările specialiştilor din Grupul Tehnico-Ştiinţific sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie. Umărim zilnic şi săptămâna care urmează, evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor de la terapie intensivă, evoluţia deceselor şi respectarea normelor de precauţie, reguli de igienă, distanţarea fizică", a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Digi24.

Ministrul a continuat spunând că "suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis la nivelul Grupului Tehnic să amânăm ce-a de-a patra măsură de relaxare".

"În măsura în care evoluţia va deveni favorabilă, ne gândim şi la alte măsuri de relaxare. În perioada următoare, văznd că avem stabilă o săptămână în care scade numărul de cazuri noi şi transmiterea comunitară scade şi ea, atunci putem să ne gândim la măsuri de relaxare. Rămâne ca fiecare intre noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare", a precizat Tătaru.

Una dintre măsurile de relaxare aşteptate să intre în vigoare începând din 1 iulie era deschiderea restaurantelor şi în spaţii închise, nu doar pe terase.

Noutăţi de la 1 iulie

Pe de altă parte, luni, în urma unei şedinţe conduse de premierul Ludovic Orban, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis noi reglementări în contextul pandemiei de Covid-19.

Membrii Comitetului au decis că, de la 1 iulie, se va institui sancţiunea complementară "a suspendării autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi a evenimentelor în care regulile de siguranţă sanitară nu sunt respectate".

De asemenea, s-a decis "permiterea organizării şi desfăşurării antrenamentelor şi cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii şi aplicabile pentru Liga I de fotbal". 

Totodată se vor putea organiza cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Prin aceeaşi hotărâre devine posibilă organizarea "activităţilor specifice din domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice desfăşurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane şi sub supravegherea unui medic epidemiolog" şi "activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară".

În fine, CNSU a decis să menţină şi după 1 iulie lista statelor aflate în "zona verde", pentru care nu mai există obligaţia izolării la domiciliu pentru cetăţenii care vin în România din respectivele ţări.