O companie din Oradea cu o experiență de două decenii în construcția de facilități industriale, Flodor Transcom, a câștigat contractul pentru realizarea noii fabrici EBM Papst din Parcul Industrial II la concurență cu peste 30 de competitori din țară și străinătate și l-a finalizat în doar 10 luni. „Nu cred că au în Germania birouri mai frumoase decât aici”, spune reprezentantul firmei orădene, care până acum a construit peste 500.000 metri pătrați de fabrici.
Inaugurată oficial marți, în prezența ambasadoarei Germaniei în România, Angelica Ganninger, și a unor manageri de top din cadrul EBM Papst, noua fabrică din Oradea a acestei companii, din Parcul Industrial II, a fost lăudată de aceștia pentru calitatea și rapiditatea cu care proiectul a fost pus în aplicare de o firmă de construcții locală -Flodor Transcom SRL.
Lucrările la clădirea cu o suprafață desfășurată de 18.500 metri pătrați au început în luna mai a anului trecut și s-au încheiat în luna februarie a acestui an, construcția fiind una caracterizată prin soluții moderne.
Între altele, clădirea încorporează sute de kilometri de cabluri și rețelistică, inclusiv pentru detectarea fumului și incendiilor, un sistem de iluminat de tip DALI (Digital Addresable Lighting Interface), care optimizează consumul de energie electrică în funcție și de intensitatea luminii exterioare, un sistem BMS (Building Management System), care monitorizează și optimizează utilizarea resurselor.
Clădirea face parte dintr-o clasă certificată energetic cu consum foarte mic, folosind pompe de căldură cu recuperatoare, și are un parc fotovoltaic cu 720 panouri care asigură o parte din necesarul de consum.
În ce privește spațiul de birouri, de 3.700 metri pătrați, nivelul este atât de înalt încât „nu au nici în Germania birouri mai frumoase decât aici”, a spus Gheorghe Neag, din partea constructorului Flodor Transcom SRL.
Proiectul a fost elaborat de beneficiar, însă a fost ajustat împreună cu constructorul în vederea optimizării de costuri, a precizat acesta.
Firma orădeană are o experiență de două decenii în construcția de facilități industriale, până acum realizând peste 500.000 mp de spații industriale, între care - în Oradea - clădirile în care funcționează companiile Faist Mekatronic (metalurgie), Eberspächer (climatizări automotive) ori Reinert (mase plastice).
De altfel, reprezentantul Flodor Transcom se mândrește cu faptul că pentru contractul în vederea construirii noii fabrici EBM Papst a concurat cu peste 30 de alte companii din România și de peste hotare. „Inițial, concurența a fost de 37 companii, din țară și din străinătate, iar în final au rămas 6 companii, dintre care noi am fost câștigătoarea”, a spus Gheorghe Neag (foto).
(advertorial)