Din 11 deputaţi bihoreni aleşi în decembrie 2012, la votarea în plenul Camerei a proiectului noii legi a mineritului au fost prezenţi, marţi, doar opt, din care numai doi s-au pronunţat pentru adoptarea acestuia.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, cei doi reprezentanţi ai alegătorilor din Bihor care au votat în favoarea proiectului de lege iniţiat de Guvern sunt Sonia Drăghici (deputat de Oradea) şi Gheorghe Bogdan (deputat de Ceica-Holod). Ambii parlamentari sunt membri ai PSD.

Deputaţii bihoreni care s-au opus proiectului de lege sunt Florica Cherecheş (PNL), Cseke Attila (UDMR), Liviu Laza Matiuţa (PDL), Szabo Odon (UDMR) şi Gheorghe Costin (PNL).
La reuniunea Camerei a mai fost prezent şi deputatul Ioan Cupşa (PNL), care nu şi-a exprimat votul, şi au lipsit deputaţii Lucia Varga (PNL), Ioan Roman (PSD), Ioan Hulea (PPDD) şi Adrian Merka (Uniunea Slovacilor şi Cehilor din România).

Bihoreanul Octavian Bot, care reprezintă în acest mandat un colegiu din Bucureşti, a votat în favoarea proiectului legii mineritului.