O caleaşcă elegantă, condusă de doi birjari care surâd de sub jobene, trece prin faţa Teatrului. În faţa prăvăliilor evreieşti şi ungureşti e plin de oameni voioşi şi de copii năzdrăvani, apusul soarelui învăluind-i pe toţi cu căldură.
Asemenea imagini re-creează Adrian Samoilă, care îmbunătăţeşte fotografii vechi ale Oradiei, încercând astfel să învie farmecul acelor vremuri. Vederile şi hărţile realizate de tânărul artist trec prin mâinile orădenilor, dar şi ale celor care vizitează oraşul. Iar, mai nou, sunt folosite şi de municipalitate pentru promovarea oraşului.
"La belle epoque"
În 2004, când era student la Facultatea de Arte, lui Adrian i-a venit ideea să creeze vederi inedite cu Oradea. Avea impresia că locuitorii oraşului pur şi simplu au uitat în ce frumuseţe de urbe locuiesc. "Am vrut să redau, prin mijloace grafice mai puţin explorate, ilustrate cu locuri care au o puternică încărcătură istorică şi culturală", explică tânărul.
A prelucrat fotografii cu Oradea interbelică, adăugându-le mici artificii ori culoarea pe care tehnica din acea vreme n-avea cum s-o redea. Aşa au rezultat fotografii înfăţişând, de pildă, un pistruiat ce zâmbeşte poznaş din spatele unui aparat de fotografiat în Piaţa Ferdinand ori o imortalizare a Corso-ului plin cu maşini de epocă spre care priveşte, nedumerită, o pisică albă. Fiecare poză a primit viaţă. "Nu am pretenţia că lucrările mele sunt opere de artă, ci doar că încearcă să ofere mai mult decât ilustratele convenţionale, mai ales la nivel afectiv", zice artistul. Fotografiile oraşului interbelic le-a unit în colecţia "Oradea - La belle epoque" şi le-a imprimat sub forma unor vederi, pentru a repovesti frumuseţea urbei.
La pas prin Cetate
Acesta a fost doar primul proiect şi, dovedindu-se de succes, tânărul artist, ajuns între timp cadru didactic la secţia Design a facultăţii pe care a absolvit-o, a realizat colecţii similare şi pentru alte oraşe, precum Sighişoara, Braşov, Sibiu ori Bucureşti.
Pasul următor a fost să realizeze o hartă a Oradiei, dar nu una obişnuită. Pe fiecare stradă în parte sunt desenate miniaturile clădirilor, astfel că privitorul vede în ansamblu bijuteriile arhitecturale ale oraşului. Harta a fost vândută Primăriei, care acum o foloseşte pentru promovarea municipiului, la fel cum se întâmplă şi cu alte creaţii semnate de Adrian. "Partea frumoasă e că vederile şi hărţile sunt valorizate, păstrate, făcute cadou", zice autorul.
Totodată, el a făcut şi o reconstituire a Cetăţii, aşa cum era ea în secolul XVIII, în care explică rolul fiecărei clădiri, făcându-l pe cel care o priveşte să-şi imagineze cum păşeşte prin istorie. Toate colecţiile au fost puse sub marca "Born in Transsylvania", marcă ce-i aparţine lui Adrian, care spune că din toate creaţiile cele mai dragi îi sunt cele cu oraşele medievale. "Sunt cele mai complexe, fiindcă au necesitat multă documentare istorică şi heraldică", explică orădeanul.
Idei la secret
Adrian şi-a transformat o idee studenţească în pasiune, iar apoi în afacere, fără a-şi pierde nicio clipă dragostea pentru ceea ce face. "Cred că vederile mele au făcut turul Europei. Turiştii le iau şi le duc acasă, le arată şi altora", zice tânărul, bucuros că străinii descoperă splendoarea oraşelor româneşti. Are în plan să lanseze noi colecţii, însă nu vrea să dea prea multe detalii, mai cu seamă că pe piaţă au apărut deja plagiatorii, care îi folosesc imaginile fără a-i respecta drepturile de autor. Nu are timp, totuşi, să se certe cu ei, preferând să-şi vadă în continuare de muncă.
Pentru Adrian, Oradea e o sursă continuă de idei. "E un muzeu de arhitectură în aer liber, un oraş minunat, cel puţin la acelaşi nivel cu Sibiul sau Braşovul. Şi nu doar arhitectura poate fi valorificată în imagini, ci şi oamenii", spune el, adăugând că prin lucrările sale vrea să renască un patriotism local bine definit, pentru ca fiecare orădean să se simtă cu adevărat mândru de urbea sa. Pentru că are de ce...