Duminică, la ora 19, va avea loc noua premieră a Trupei Iosif Vulcan, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria. Este vorba despre drama psihologică „Rabbit Hole” semnată de autorul american David Lindsay-Abaire, care i-a adus acestuia Premiul Pulitzer pentru dramă, în anul 2007, și Premiul Spirit of America.

Producția de pe Broadway a primit cinci nominalizări la Premiile Tony.

„Într-un univers paralel totul e minunat și lucrurile se întâmplă așa cum ar trebui să se întâmple. În acest univers, un copil aleargă după un câine, apoi se întorc să se joace în sufragerie. Într-un alt univers, se creează un butterfly effect colectiv unde cineva uită o ușă deschisă, cineva răspunde la telefon, cineva se grăbește și fiecare, pentru o fracțiune de secundă, nu anticipează ce urmează să se întâmple... «Rabbit Hole» este o poveste caldă despre acceptare, forță și transformare, construită ingenios în jurul ideii de pierdere și al mecanismelor de supraviețuire pe care oamenii le adoptă în procesul lent de vindecare”, prefațează spectacolul comunicatorii Teatrului Regina Maria.

Traducerea îi aparține Adinei Oniciuc, Vlad Cristache semnează regia, iar din distribuția este formată din actorii Alina Leonte (Becca), Răzvan Vicoveanu (Howie), Giorgiana Coman (Izzy), Gabriela Codrea (Nat) și Tudor Manea (Jason).

Echipa este completată de Rara, cățelușa Malinois căreia îi revine rolul lui Taz și care este coordonată de dresorul orădean Bondar Alexandru.

„«Rabbit Hole» e o poveste foarte interesantă despre pierdere și ce putem face noi ca să depășim momente critice din viața noastră. E un text foarte sensibil, emoționant și, către final, dătător de speranță”, a spus regizorul Vlad Cristache.

Organizatorii subliniază că spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 14 ani, iar luminile stroboscopice folosite în timpul spectacolului pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină.

Pentru premiera de duminică au mai rămas câteva bilete, dar Trupa Iosif Vulcan va mai avea reprezentații în 8 aprilie și 13 mai, de la ora 19:00, tot la Sala Mare.

Biletele pot fi achiziționate și online pe Eventim, precum și la agenția teatrului, marți-joi, orele 12-18, miercuri-vineri, orele 10-14 și sâmbătă, orele 11-13, sau înainte cu o oră de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!