Noua preşedintă a Uniunii Artiştilor Plastici, Vioara Bara, vrea să "dezmorţească" artiştii: "Trebuie să-i învăţăm pe orădeni să ne iubească"

Până la jumătatea acestei luni, orădenii pot vedea în Cetate ce creează artiştii din oraş. În galeria pe care o deţine în corpul C al fortăreţei, Uniunea Artiştilor Plastici Oradea a vernisat recent Salonul Anual de Artă, în care sunt expuse lucrări de pictură, grafică şi sculptură realizate de 53 de artişti orădeni.

A fost primul Salon organizat de noua preşedintă a UAP Oradea, Vioara Bara, reputată pictoriţă şi scenografă a Teatrului Regina Maria. Bucuroasă că a reuşit să reunească în expoziţie jumătate din membrii Uniunii, artista vrea ca de acum înainte orădenii să audă mai des despre artiştii propriului oraş. "Trebuie să devenim mai vizibili, este vina noastră că până acum nu am fost", admite pictoriţa.

Tinerii promit, dar nu se înghesuie

- Recent aţi devenit preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Oradea. De ce v-aţi dorit această poziţie, în fond o răspundere? Ce doriţi să faceţi?

- Eu n-am vrut, nu-mi arde, la 60 de ani, să adun iar filiala. Dar în august, când colegii mi-au propus să preiau conducerea pentru că noi, artiştii din perioada optzecistă, în 1990 am pus UAP Oradea pe primul loc în ţară, am zis că încerc să mişc lucrurile. N-am venit pentru generaţia mea, ci pentru tineri, care sunt mai greu de adunat. Am reînfiinţat deja Atelier 35, dedicat lor. În principal, asta mi-am propus: să mobilizez tinerii.

- Câţi membri are UAP Oradea? Care e media lor de vârstă? Sunt atraşi tinerii artişti de Uniune?

- Suntem cam o sută de membri înscrişi, de vârste diferite. Motivul pentru care mulţi îşi doresc în UAP este indemnizaţia de 50% din pensie pe care o vor primi doar dacă sunt membri ai unei uniuni de creaţie. Mulţi membri UAP Oradea nu activează, însă, iar eu cred că dacă nu ai activitate ar trebui să nu ai dreptul la acea indemnizaţie. Dar nu e decizia mea. Absolvenţii facultăţilor de arte se înghesuie să-şi facă dosar de înscriere, dar nu se înghesuie să expună. Îi şi înţeleg: nu au ateliere şi nu îşi permit să plătească taxele de galerii. Acum reuşim să îi ajutăm, pentru că anul acesta am primit spaţiul din Cetate, unde nu plătim chirie şi utilităţi. Aşa că tinerii pot expune fără costuri de galerie.

- Promit generaţiile noi de artişti?

- Sigur că da, eu cred în talentul lor şi în puterea lor de muncă. Dacă vor dovedi sau nu ţine de ei. Este un fel de selecţie naturală, căci în artă e 90% muncă şi 10% talent. Cine arde de nevoie să se exprime va face artă.

"Din artă se trăieşte foarte greu"

- Există şi printre artişti fenomenul migraţiei spre Occident, aşa cum se întâmplă cu meseriaşii?

- Da, dar asta se întâmplă de mult. Colegii noştri au început să plece înainte de 1989, alţii au plecat după, au evoluat în alte spaţii şi au ajuns artişti importanţi. Şi astăzi mulţi tineri îşi doresc să migreze, ca s-o ducă mai bine.

- Unde pot vedea orădenii creaţiile artiştilor din oraşul lor?

- În galeria din Cetate şi în cea de pe Republicii, unde este însă un spaţiu restrâns, în care intră doar lucrări mici.

- Se cumpără în Oradea creaţii de artă?

- Nu prea. Vara, turiştii cer peisaje cu Oradea, dar rar se vinde o pictură abstractă. Noi, artiştii, trebuie să-i atragem pe oameni, să-i facem să cumpere de la noi. Şi în primul rând trebuie să devenim vizibili, e vina noastră că acum nu suntem. Orădenilor le place arta, dar noi trebuie să-i învăţăm să ne iubească.

- La ce preţuri se vând operele de artă?

- Preţurile sunt mici şi un artist nu rămâne cu prea mult. De exemplu, la un tablou de 6.000 de lei, artistul rămâne cu 58% după ce plăteşte galeria şi impozitele. Apoi mai scade şi costurile materialelor.

- Poate un artist să trăiască doar din creaţiile sale?

- În niciun caz. Nici în Oradea, nici în România. Cine trăieşte din artă, trăieşte foarte greu.

"Muianul, manifest artistic"

- În ultimii ani, orădenii au fost contrariaţi de creaţiile lui Gabriel Miloia, care, sub pretextul unui manifest artistic, şi-a imprimat chipul pe clădiri şi s-a masturbat într-o expoziţie. Cum vede un artist consacrat ca dvs. aceste manifestări?

- Nu am văzut performance-ul, dar nu sunt împotrivă, pentru că nu e ceva nou. Încă din anii ’70, marii artişti europeni îşi arătau frustările folosind limbajul trupului, au făcut acţiuni în sânge, cu carcase de animale. Şi masturbarea s-a mai folosit în artă. Nuditatea deranjează doar dacă nu este motivată. Dacă e motivată, este o manifestare artistică. Fiecare artist îşi alege un limbaj, iar în timp valorile se cern de la sine.

- Sunteţi printre cei care consideră că autorităţile ar trebui să sprijine mai mult arta. Cum stau lucrurile în Oradea?

- UAP Oradea a primit finanţări şi de la Primărie, şi de la Consiliul Judeţean, şi le mulţumesc. Dacă explici ce vei face cu banii şi nu ceri sume nesimţite se poate.

- Există în UAP Oradea ideea realizării unei sculpturi sau unei instalaţii în beneficiul oraşului sau poate al Universităţii?

- Problema asta s-a mai discutat între primarul Bolojan şi oamenii de cultură din oraş. Eu am propus ca Primăria să susţină o tabără de creaţie, în care să reunească artişti din Oradea, din alte oraşe şi din străinătate, iar comunitatea se va alege cu picturile astfel realizate. În Occident se practică astfel de tabere, şi eu particip anual. Primarul a fost de acord, dar încă nu s-a concretizat.