Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică luni o nouă estimare a valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni, mai concret, pentru perioada 8-24 iulie.

În Crișana, deci implicit în Bihor, în această săptămână, valul de căldură va fi persistent și în intensificare, va fi caniculă, cu medii ale temperaturilor maxime de 35 - 37 de grade, valori local mai ridicate fiind posibile între 11 și 13 iulie.

„Nopțile vor deveni tropicale în mare parte a regiunii, minimele termice urmând a se situa între 20 și 23 de grade, în medie”, notează ANM.

De altfel, așa cum BIHOREANUL a mai scris, meteorologii au emis un nou cod galben de val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, valabil pentru județul Bihor cel puțin pe parcursul zilei de luni.

După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, dar totuși vor fi după-amiezi cu vreme caniculară la câmpie, iar temperaturile maxime vor fi de 31 - 35 de grade, iar minimele de 16 - 20 de grade, mediat regional.

Ploile vor lipsi în această perioadă. „Regimul pluviometric va fi deficitar; în prima săptămână izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi vor fi perioade în care probabilitatea pentru  manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi ridicată”, mai arată ANM.

Vezi mai jos cum va fi vremea pe regiuni!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!