După despărţirea de Grupul de Firme Liberty, patronat de omul de afaceri Marius Vizer, protocol de colaborare care s-a încheiat sâmbătă, 15 iunie, conducerea clubul FC Bihor a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul clubului, noua strategie.

Jucători tineri

Echipa va miza în mare parte pe jucători bihoreni, unii tineri, proveniţi din propria pepinieră, de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului, iar ceilalţi - jucători experimentaţi, care se vor reîntoarce la clubul "roş-albastru".

"Vom porni un proiect, spunem noi, ambiţios, care se va concentra pe jucători bihoreni şi pe jucătorii crescuţi la centrul nostru de copii şi juniori. Lângă jucători experimentaţi bihoreni, care doresc să se întoarcă acasă, vom încerca să creştem o echipă formată din copii aduşi de la echipa a doua şi de la lotul de juniori A, copii care pot fi pregătiţi să facă pasul către liga a II-a", a declarat preşedintele clubului, Şerban Morcan, precizând că strategia are atât susţinerea Primăriei Oradea, cât şi a Consiliului Judeţean, finanţatorii clubului.

Morcan a anunţat şi că, pentru atingerea noului deziderat, a fost cooptat, din nou, la echipă, Gheorghe Ghiţ, antrenorul cu care FC Bihor a promovat, pe plan sportiv în 2011, secondat de Călin Cheregi, care rămâne în continuare şeful Centrului de Copii şi Juniori al clubului.

Revenit la echipă, Ghiţ, care la rândul său a încheiat colaborarea cu Liberty, s-a declarat bucuros că face parte din noul din echipă. "E un proiect ambiţios şi sper ca el să fie unul reuşit", a spus antrenorul principal al FC Bihor.

La rândul său, Călin Cheregi a spus că va căuta să identifice cât mai bine tinerii din cadrul Centrului, pe care echipa mare se va putea baza "pentru a putea face pasul spre performanţă".

Pe termen scurt

Sintetizând, preşedintele clubului, Şerban Morcan a subliniat că acest nou proiect este gândit pentru o perioadă de 3 ani şi a mulţumit colaboratorilor de la Liberty, apreciind că au fost trei ani în care s-a lucrat bine împreună, fiind "parteneri care s-au ţinut de cuvânt şi de ceea ce s-au angajat".

Obiectivul echipei în următorul sezon va fi evitarea retrogradării, iar primul jucător care şi-a dat acordul să evolueze pentru FC Bihor în noul sezon este Dorin Mihuţ. Se mai poartă tratative însă şi cu Zeno Bundea, Sebastian Sfârlea, Raymond Lukacs, Alexandru Gego, Sorin Tegzeş sau Călin Fildan. În plus, de la Centrul de Copii şi Juniori vor fi promovaţi Ionuţ Pop sau Sergiu Bactăr, iar de la echipa a doua se au în vedere şi Hosu, Olariu şi Lorincz.

De asemenea, din grupul de jucători de la Liberty se speră menţinerea câtorva jucători, nominalizaţi, în acest sens fiind Mădălin Popa, Bogdan Ţoca, Ovidiu Popa, Ovidiu Bic şi Răzvan Lupu.

Va fi greu

Prezent la conferinţă în calitate de reprezentant al municipalităţii şi membru în AGA, viceprimarul Ovidiu Mureşan a ţinut să spună că administraţia locală lucrează la optimizarea costurilor de întreţinere a echipei. "Va fi foarte grea lupta pentru evitarea retrogradării, în sezonul următor, pentru că vor retrograda 6 echipe, urmând ca în sezonul 2014-2015 să existe o singură serie în liga a doua", a spus Mureşan.

"Începem un nou proiect, eu cred în el, eu cred în echipa de conducere şi vreau să mulţumesc pe această cale finanţatorilor, care au înţeles şi ne-au dat credit să demonstrăm, împreună cu aceşti băieţi, că se poate, cu un buget la 40 % faţă de cât aveam înainte", a precizat, la rândul său, consilierul judeţean Dumitru Voloşeniuc, şi el membru în AGA.

Salariul mediu al unui jucător din noua echipă va fi de 1.500 de lei, iar cel mai mare nu va depăşi 2.500 de lei.

În total se doreşte formarea unei echipe care să cuprindă 25 de jucători, dintre care 20 să fie bihoreni.

Reunirea lotului pentru pregătirea noului sezon este fixată pentru data de 8 iulie.