Primăria Oradea a anunțat miercuri că extinderea ambulatoriului corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor intră în linie dreaptă. Municipalitatea a semnat, pe 6 septembrie, contractul pentru ridicarea noii construcții, care se ridică la peste 44 milioane de lei, fără TVA. Practic, ambulatoriul se construiește în prelungirea spitalului din strada Gheorghe Doja nr. 65 și va fi legat de viitoarea parcare supraetajată, printr-o pasarelă.

Cine va construi noul ambulator

Conform unui comunicat transmis presei, contractul a fost semnat între reprezentanții municipalității și asocierea formată din PRECON TRANSILVANIA SRL (controlată de patronul grupului Selina, Beneamin Rus - n.r.) - lider de asociere și LEMACONS SRL – asociat 1, TERMOLINE SRL – asociat 2, ROMGER GENERAL TRADE & CONSULTING – asociat 3, avându-i ca subcontractanți pe AL.SE.RO. IMPEX SRL și pe MEDICAL GAZPLUS SRL.

„Proiectul este implementat de către municipiul Oradea, prin DMPFI”, anunță comunicatul, precizând că lucrarea se face din fonduri europene și locale.

„Actuala clădire a unității spitalicești va fi extinsă pe latura vestică și nordică, ocupând o parte din platforma existentă destinată accesului auto și parcării, o porțiune din spațiul verde existent și drumul de acces în spatele terenului aferent imobilului”, explică informarea.

„Era necesar”

Primarul Florin Birta a subliniat că orașul are nevoie de acest nou ambulator, pentru că cel actual, de pe strada Republicii, „nu oferă condiții optime pentru cei care îi trec pragul și, totodată, este necesar ca sediul administrativ să funcționeze într-un spațiu corespunzător”.

„Dincolo de acest ambulator va fi construită parcarea supraterană a spitalului, care va fi legată printr-o pasarelă pietonală de noua clădire. Când vor fi finalizate atât parcarea, cât și ambulatorul și va fi executată integral reabilitarea termică a corpurilor A și B ale spitalului, putem spune că spitalul va oferi condiții la standarde europene”, a declarat Birta, citat în comunicat.

Suprafața construită a clădirii propuse este de 5.491,22 mp, iar suprafața desfășurată este de 30.290,10 mp, iar durata de execuție este de 18 luni.

De precizat că proiectul presupune și dotarea cu aparatură și mobilier medical, precum și cu mobilier non-medical necesar desfășurării activității ambulatoriului.

Cum va arăta noul ambulator

Conform proiectului, la nivelul demisolului, se propune extinderea zonei de acces principal în spital, care să deservească zona de ambulator cu o zonă de foaier, cu birouri pentru internări/externări.

De asemenea, se va amenaja o zonă de vestiare pentru pacienți și cadre medicale, cabinete de consultații și o zonă de acces separat, direct din exterior, pe latura vestică, pentru cabinetele de boli infecțioase și pneumologie.

La nivelul parterului este prevăzută o zonă de policlinică-ambulatoriu, cu o legătură cu corpul B existent. La acest nivel se vor amenaja, în zona centrală, circulațiile pe verticală, grupurile sanitare pentru pacienți și cadre medicale.

Perimetral vor exista diverse spații destinate unor specializări precum: ortopedie, chirurgie, toracică / vasculară / cardiovasculară, medicină internă, endocrinologie, neurologie, cardiologie, neurochirurgie, chirurgie plastică, chirurgie și urologie.

La nivelul etajului 1 se propune amenajarea unei zone de policlinică-ambulator, organizată similar cu nivelul parterului. Legătura cu restul spitalului se va realiza prin intermediul a trei lifturi și o casă a scării. La nivelul etajului 2 va funcționa zona administrativă.

„Proiectul prevede o secție nouă ATI la etajul 3, iar legătura cu restul spitalului se va realiza exclusiv prin pasarela propusă, care face legătură atât cu corpul B, cât și cu corpul A existent”, se mai arată în comunicat.

44,1 milioane de lei

Proiectul privind noul ambulator este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, iar valoarea contractului de lucrări este de 44.127.364,32 lei fără TVA.

„Reamintim că în perioada următoare municipalitatea va mai derula o altă investiție majoră în zonă, după ce în data de 10 august a fost semnat contractul de execuție pentru construirea parcării supraetajate din apropierea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor”, încheie comunicatul municipalității.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!