Prin articolul 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod penal s-a stabilit data de 1 februarie 2014 ca dată de intrare în vigoare a acestui act normativ, tot la această dată urmând a intra în vigoare şi Noul Cod de procedură penală.

Totuşi, aşa cum arătam şi săptămâna trecută, intrarea în vigoare a Noului Cod penal la 1 februarie 2014 nu este o certitudine, în sistemul nostru fiind cunoscute multe situaţii în care intrarea în vigoare a unor acte de mare importanţă a fost amânată.

Declaraţiile oamenilor politici de la începutul anului arată însă faptul că se doreşte intrarea în vigoare a acestui act normativ foarte important pentru sistemul nostru juridic, astfel încât, există o foarte mare probabilitate ca Noul Cod să intre în vigoare în primele luni ale anului 2014.

În acest context, este important de subliniat faptul că Noul Cod penal, spre deosebire de Codul Civil şi cel de procedură civilă, va produce efecte vizibile imediat, acesta urmând a fi aplicabil şi proceselor în curs la data intrării sale în vigoare.

În concret, faptele care nu vor mai fi prevăzute ca infracţiuni de legislaţia penală nu vor mai fi urmărite. Astfel, conform articolului 3 din legea de punere în aplicare a Noului Cod penal, dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în siuaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

În cazul în care Noul Cod prevede pedepse mai mici pentru fapta judecată definitiv înainte de intrarea sa în vigoare, legea de punere în aplicare a codulului prevede o soluţie specială. Astfel, conform articolului 4 din lege, pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotârare ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximumul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Ca atare, dacă o persoană este condamnată definitiv înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod, pedeapsa aplicată nu va putea fi redusă sub maximumul pedepsei prevăzut de Noul Cod, în cazul proceselor aflate pe rol la data intrării în vigoare a Codului urmând a fi aplicabilă legea penală mai favorabilă care, în majoritatea situaţiilor, este Noul Cod penal.