Începând de sâmbătă, 19 ianuarie 2013, intră în vigoare Legea 203/2012 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care modifică atât perioada de valabilitate a permiselor pentru categoria de profesionişti, cât şi faptul că, de acum, la preschimbarea permisului la termen, analizele sunt obligatorii.

Între noutăţile aduse de noul cod se numără faptul că de acum, şoferii vor fi obligaţi să îşi facă analizele dacă vor prelungirea permisului. Pentru categoriile A, B şi subcategoriile lor (AM, A1, A2, B1), valabilitatea permisului va fi de 10 ani, iar pentru şoferii profesionişti (respectiv pentru categoriile C, C1, D1, D, BE, C1E, CE, D1E, DE - nr), valabilitatea va fi de 5 ani.

Mai mult, dacă până acum şoferii puteau "fenta" analizele, prelungindu-şi permisul cu câteva zile înainte să expire, invocând diverse motive, acest fapt nu se va mai putea întâmpla din 19 ianuarie. Orice prelungire va fi făcută doar până la data la care ar fi expirat primul şi nu cu încă un ciclu de 10 ani, cum e acum.

Dacă permisul este valabil şi se solicită preschimbarea pentru modifcarea adresei, a numelui, pentru că este deteriorat sau furat, noul permis va fi un duplicat şi va avea aceeaşi valabilitate.

Legea 203/2012 pentru modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptată de deputaţi la final de octombrie şi de senatori în septembrie, ea fiind publicată în Monitorul Oficial.

Noile reglementări stipulează, între altele, şi că mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce înseamnă că pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere (categoria AM, care poate fi obţinută de persoane cu vârsta minimă de 16 ani împliniţi). Practic, tot ce e autovehicul se înmatriculează şi necesită permis de conducere.

Noul cod include şi criteriu de putere/greutate pentru motocicletele uşoare (categoria de permis A1). Prin urmare, titularii de permise pentru categoria A1 pot conduce numai motociclete uşoare cu o capacitate cilindrică de maximum 125 centimetri cubi, cu o putere de maximum 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg.

Pe lângă reînnoirea permisului doar în urma unui control medical în prealabil, legea conţine şi reglementări în ce priveşte circulaţia pe biciclete, conform cărora dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială pentru biciclete, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă, şi se introduc şi sancţiuni pentru biciclişti (de la 6 la 8 puncte amendă).

De precizat că vechile permise, eliberate înainte de data intrării în vigoare a noii legi, deci inclusiv din 18 ianuarie 2013, rămân valabile până la expirarea perioadei lor de valabilitate.