Obişnuiţi să afle că tinerii oraşului îşi caută joburi la Cluj Napoca, orădenii ar putea fi surprinşi să afle că, de două luni de zile, director tehnic al Primăriei este Sebastian Marchiş (37 ani), un clujean get-beget.

Mutat în Oradea în 2015, când a devenit singurul inginer drumar al Inspectoratului de Stat în Construcţii Bihor, Marchiş a fost cooptat de primarul Florin Birta la conducerea direcţiei care răspunde de multe dintre lucrările din Oradea, dar şi de salubritate ori spaţii verzi. Obişnuit cu şantierele, directorul tehnic dezvăluie ce parcuri se vor face anul viitor şi cum ar putea fi reformat sistemul de salubritate pentru orădenii de la blocuri.

Lucrările din Oradea, de calitate

- Cum v-a convins primarul Florin Birta să veniţi în Primărie? 

- Domnul Birta mă cunoaşte pentru că, verificând lucrările Primăriei ca inginer al ITSC, ne-am intersectat în proiectele implementate de municipalitate. M-am alăturat acestei echipe tinere pentru că îmi doresc să am realizări care să îmbunătăţească traiul orădenilor şi să continuăm dezvoltarea Oradiei.

- Care sunt problemele stringente ale Direcţiei Tehnice?

- Lipsa personalului şi volumul mare de lucru pe fiecare angajat. Priorităţi sunt investiţiile în modernizarea de străzi, drumuri şi poduri, lucrările de întreţineri şi reparaţii, la care încercăm să fim cât mai prompţi. De asemenea, ne dorim, împreună cu Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI), să atragem fonduri europene pentru dezvoltarea unui sistem de iluminat pe LED, care va reduce şi costurile.

- De ani buni, Oradea este un oraş al şantierelor, iar recent Primăria a dat startul lucrărilor şi în centrul civic, unde vor fi amenajate mai multe pasaje subterane. Dvs. cum vedeţi aceste lucrări? 

- Orice pasaj fluidizează traficul; clar, sunt oportune. Din păcate, nu se poate să construieşti fără să creezi un disconfort, dar creăm rute ocolitoare şi punem presiune pe executanţi să se ţină de termene. Dacă nu s-ar implementa aceste proiecte europene, bugetul local nu ar putea susţine dezvoltarea oraşului.

- Cum apreciaţi calitatea lucrărilor făcute în Oradea?

- Asta am verificat în ultimii 5 ani şi, în comparaţie cu judeţul, în Oradea lucrările sunt OK. A fost unul dintre factorii care m-au determinat să vin în Primărie. 

- S-a discutat mult despre oportunitatea unei noi artere rutiere, lângă parcul Libertăţii, pe care Primăria vrea să o facă după exproprierea mai multor case. Nu ar fi necesar un studiu de trafic care să justifice acest "deranj"?

- S-a dat o temă de proiectare şi aceasta a fost varianta cel mai bine motivată economic. Acum aşteptăm un punct de vedere de la Direcţia de cultură.

Unde se vor amenaja parcuri

- Ce parcuri aveţi în lucru şi ce pregătiţi pentru anul viitor?

- Modernizarea parcului Petőfi şi amenajarea parcului de pe strada Rectorului urmează să intre în procedura de achiziţie în cursul acestei luni. Amenajarea unui parc pe strada Grigore Moisil şi grădina urbană în cartierul Nufărul au studiul de fezabilitate în curs de elaborare. La modernizarea Parcului 1 Decembrie, conceptul de amenajare nu a fost agreat de CMUAT şi proiectantului îi revine sarcina, nu uşoară, de a integra propunerile în contextul urban existent. Mai avem revitalizarea Parcului Brătianu, o investiţie ce promite să facă din acest parc unul dintre cele mai active din municipiu. La coridorul verde de pe Ion Bogdan s-a solicitat recepţia, iar la cel din Grigorescu execuţia este în întârziere. Mai avem un proiect de plantare a 700 de copaci în oraş şi vrem să încheiem un acord cu CNAIR, pentru plantări pe centură. Pregătim tema de proiectare pentru o amenajare în lunca Crişului Repede, un proiect provocator întrucât încercăm intervenţii minimale. Zona este puţin folosită şi puţin întreţinută.

- Este o zonă foarte sensibilă în oraş, pe care mulţi orădeni o vor neatinsă...

- Da, de aceea ne dorim să păstrăm locul cât mai natural. 

- Dvs. cum vi se par spaţiile verzi din Oradea? Sunteţi mulţumit de aspectul lor?

- Există o tendinţă generală de creştere a calităţii spaţiilor verzi şi o orientare spre satisfacerea nevoii de recreere a unui grup variat de cetăţeni. Spaţiile verzi sunt din ce în ce mai active, nu oferă doar simpla posibilitate de recreere pasivă, ci şi pistă de alergat, locuri de joacă diferite. Mă declar mulţumit.

- Dar de curăţenia de pe străzile din Oradea?

- Oradea este un oraş curat, dar ne străduim să fie şi mai curat. Lunar sunt generate peste 1.300 de tone de deşeuri din spaţiile publice, depozite clandestine, coşuri stradale. E un volum cam mare. Trebuie să ne orientăm spre informarea şi responsabilizarea cetăţenilor.

Reciclarea, noi teste

- Colectarea separată a deşeurilor în trei fracţii este un deziderat fezabil pentru Oradea?

- Fiind cetăţean utilizator al serviciului, constat că locuitorii nu sunt suficient de bine informaţi cu privire la reguli. De aceea, unul dintre obiectivele controalelor cu patrule mixte pe care le facem în oraş a fost să oferim o corectă informare. Am lăsat fiecăruia un pliant, să ştie ce trebuie să selecteze. O consider fezabilă pentru zona de case, dar mai greu de implementat la blocuri, unde nu putem să identificăm generatorul care greşeşte. Căutăm soluţii, împreună cu RER Vest şi cu Eco Bihor, iar primul pas va fi demararea unui proiect pilot la o asociaţie, unde le vom da locatarilor saci cu coduri de bare, de culoare diferită pentru fiecare tip de deşeu.

- Ce vor face cu ele?

- Vor scana codul de pe sac la intrarea în incinta metalică, apoi la deschiderea pubelei. Dacă ai scanat la intrare un sac galben şi vrei să deschizi pubela neagră, nu vei putea. Mai multe detalii vom putea oferi când lansăm proiectul. 

- O controversă frecventă în Oradea ultimilor ani este tăierea arborilor, mulţi orădeni considerând că Primăria doboară prea uşor copacii. Dvs. cum vă poziţionaţi în această chestiune?

- Sincer, consider că în Oradea nu se taie chiar aşa uşor copacii. Oricum, avem în analiză posibilitatea contractării unor servicii profesionale de transplantare a arborilor mari afectaţi de proiecte. Suntem pro verde!

- Primăria are acum în lucru noul registru al spaţiilor verzi. Când va fi gata şi cum vor avea orădenii acces la informaţii? 

- Se încheie în acest an şi ne dorim ca accesul cetăţenilor să se facă facil, prin accesarea unui link pe pagina de internet a Primăriei.