După ce anul trecut noul Up! a fost desemnat maşina anului 2012 la nivel mondial, Volkswagen a început anul 2013 cu cel mai râvnit premiu în categoria auto de pe continent. Noul Golf VII a fost desemnat "Car of the Year 2013! (Maşina Anului 2013) în Europa, în cadul ceremoniei de deschidere a Salonului Auto de la Geneva de săptămâna trecută.

Renumitul Premiu "Car of the Year" este considerat unul dintre cele mai importante barometre din industria auto şi vine să încununeze un succes dovedit de cele 150.000 de automobile Golf VII comandate deja în Europa.

"Este un rezultat minunat şi suntem foarte mândri de el. Acest premiu european de o însemnătate deosebită reprezintă concluzia perfectă pentru lista de premii pe care le-am câştigat deja. Peste 29 de milioane de clienţi au contribuit la transformarea modelului Golf în simbolul care este azi. Golf va continua pe această traiectorie de succes", a declarat Martin Winterkorn, preşedintele Consiliului de Administraţie al Volkswagen AG.

Votul pentru "Car of the Year" este unul dintre cele mai vechi şi mai renumite din Europa. Cele mai bune maşini noi au primit acest premiu anual încă din 1964. Juriul, care constă din 58 de jurnalişti auto din 22 de ţări, a nominalizat în prealabil 8 candidaţi, care participă în runda finală.

Aceştia au fost testaţi, comparaţi şi evaluaţi pe parcursul câtorva luni, conform unei liste cuprinzătoare de criterii, precum eficienţa consumului de combustibil, confortul, siguranţa, caracteristicile dinamice, funcţionalitatea, designul şi progresul tehnic.

În runda cu numărul 50 a competiţei, noul Golf a fost declarat câştigător în faţa celorlalţi şapte concurenţi, obţinând un scor de 414 puncte în cadrul votului final - aproape dublul punctajului obţinut de concurentul de pe locul al doilea (212 puncte). Două modele Volkswagen au mai primit până acum acest premiu râvnit: Golf în 1992 şi Polo în 2010.

Ajuns la cea de-a şaptea generaţie, VW Golf a obţinut un punctaj mare nu doar la calitate, confort, valori reduse ale consumului şi emisiilor, ori pentru performanţele sale dinamice excelente, ci şi pentru criteriul foarte important al siguranţei.

Cel mai bun exemplu în acest sens este sistemul Multi-Collision Brake (sistemul automat de frânare post-coliziune), dotare standard, care încetineşte automat maşina în urma unei coliziuni violente, pentru a diminua energia cinetică rămasă, evitând astfel coliziunile ulterioare. Au fost adăugate numeroase sisteme de siguranţă şi asistenţă, precum diferenţialul blocabil electronic XDS (oferit in echiparea standard), sistemul de protecţie preventivă a pasagerilor şi Lane Assist. Împreună, acestea oferă un nivel maxim de siguranţă şi confort, la un preţ accesibil.

Noul Golf este disponibil la D&C Oradea cu un preţ de pornire de 12.448 Euro plus TVA, (1.2 TSI, 85 CP).

(advertorial)