Aşa cum arătam în primul articol referitor la legea micii reforme, modificarea cu cel mai important impact asupra cetăţeanului obişnuit adusă de această lege vizează faptul că, odată primită o citaţie, persoana în cauză nu va mai fi citată la termenele următoare, prezumându-se că partea căreia, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, i s-a înmânat, sub semnătura de primire, citaţia pentru un termen de judecată, cunoaşte termenele următoare.

Ca atare, se instituie practic obligaţia cetăţeanului de a verifica mersul procesului. Această verificare poate fi făcută, în lipsa prezenţei la proces, fie prin deplasarea la sediul instanţei şi consultarea condicilor din arhivă, fie printr-o simplă accesare a internetului, respectiv a portalulului instanţelor de judecată. Dacă până la 1 ianuarie 2011, acesta putea fi găsit la adresa portal.just.ro, începând cu anul 2011 adresa de internet este noulportal.just.ro.

Am dorit să fac informarea în această săptămână, deoarece, în bunul stil românesc, nici Ministerul Justiţiei şi nici Consiliul Superior al Magistraturii nu au făcut informarea oficială a cetăţenilor cu privire la existenţa noului portal. Mai mult, tot în bunul stil mioritic nici măcar nu a fost introdus un link în vechiul site care să conducă utilizatorul către noul site.

Personal, prima săptămână din anul 2011 am avut convingerea că portalul instanţelor era blocat şi, doar după mai multe zile în care dosarele se adunaseră în teancuri pe birou fără termene de judecată, am aflat întâmplător de noul site de pe link-ul postat pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei. Dincolo de aceste aspecte "organizatorice" noul portal este net superior celui vechi, permiţând aflarea unor informaţii suplimentare cum ar fi existenţa unei căi de atac şi data la care aceasta a fost înregistrată.

Reamintesc faptul că, începând cu 1 ianuarie 2007 toate dosarele din România au un număr unic pe care îl păstrează până la sfârşitul procesului, indiferent de căile de atac astfel că urmărirea mersului unui dosar în instanţele de judecată în sistemul informatic este accesibilă oricărui cetăţean cu minime cunoştinţe de utilizare a internetului.

Avocat dr. Mircea Ursuţa, e-mail: m_ursuta@yahoo.com, web: www.ursuta.ro, telefon: 0722-511.476