Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, că, în urma consultărilor cu partidele, l-a desemnat premier pe actualul ministru de Finanţe, Florin Cîţu. Nominalizarea lui Cîţu este o nouă încercare de a forţa alegerile anticipate, dat fiind că este aproape imposibil ca acesta să adune o majoritate în Parlament, după cum notează HotNews.ro.

Preşedintele a ţinut să îşi înceapă discursul de la Palatul Cotroceni recapitulând, pe scurt, "de ce am ajuns iar la desemnări". În esenţă, el a amintit că PNL a construit "un Guvern care să repară lucrurile stricate", fapt care "nu a fost dorit de PSD", care "s-a opus vehement reformelor promovate de Guvernul Orban", reuşind să obţină o majoritate ca să treacă o moţiune de cenzură prin Parlament. "Am vrut să deblochez situaţia. Surpriză, PSD a încercat să tergiverseze procedurile în Parlament", a spus Iohannis, cu trimitere la decizia CCR.

"Noi nu ne dorim să blocăm România. Noi ne dorim să mergem mai departe şi să rezolvăm problemele ţării, să rezolvăm problemele românilor. Aşadar, după consultări, acum, am decis deja să fac o desemnare pentru a mişca lucrurile în aşa fel încât să nu ne blocăm politic. Aşadar, astăzi am decis să desemnez pentru poziţia de prim-ministru pe domnul Vasile Florin Cîţu, actualmente ministru al Finanţelor Publice, care se va prezenta, sper, într-un timp scurt, în faţa Parlamentului, cu o echipă guvernamentală şi un program de guvernare", a arătat preşedintele, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.


Discursul lui Iohannis a fost făcut după câteva ore de consultări cu partidele. PNL și PSD nu au făcut, de data aceasta, propuneri pentru funcția de premier, PNL zicând că lasă decizia la mâna preşedintelui, iar PSD acuzându-l pe preşedinte că prelungeşte criza politică. De altfel, Iohannis se şi pronunţase anterior spunând că nu va desemna un prim ministru de la PSD. USR l-a propus premier pe Dacian Cioloş, PMP pe Cristian Diaconescu, iar Pro România pe Victor Ponta.

Potrivit HotNews.ro, UDMR i-a spus lui Iohannis că nu va vota un guvern de tehnocraţi, iar ALDE şi-a exprimat preferinţa pentru un premier independent.

În altă ordine de idei, mai notează sursa citată, PSD a anunţat în avans că nu va vota un guvern PNL, cu atât mai puţin condus de Cîţu. Ministrul de Finanţe a fost tratat cu ostilitate şi de către Pro România. Chiar şi USR, care la consultări s-a arătat dispusă să intre la guvernare crede că şansele de a fi învestit un Guvern Cîţu sunt extrem de reduse, mai arată sursa citată.

Într-o intervenţie la Digi24, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus că numirea "este o sfidare", la adresa parlamentarilor, dat fiind că acesta a primit de două ori aviz negativ.

În vârstă de 47 de ani, Florin Cîţu este lider al senatorilor liberali şi unul dintre cei mai vocali politicieni anti-PSD. A fost economist sef al ING, unul dintre cei mai activi participanţi la ceea ce presa a denumit atacul speculativ pe leu din 2008. „El a fost economist sef al ING, unul dintre cei mai activi participanți la ceea ce presa a denumit atacul speculativ pe leu din 2008. Atac în urma căruia toți trezorierii băncilor care au participat au fost indepărtați, inclusiv Florin Cîțu”, mai arată HotNews.