Circa 70 de delegaţi ai Partidului Mişcarea Populară Bihor au participat, vineri seara, la Hotelul Caro, la conferinţa judeţeană a formaţiunii în cadrul căreia au avut loc, în premieră, alegeri interne.

Invitatul "de la centru" a fost Gelu Vişan, secretarul general adjunct al PMP, care, în discursul său, le-a atras atenţia membrilor de partid că trebuie să-şi câştige electoratul, trăgând un semnal de alarmă asupra popularităţii Partidului Social Democrat în zona Ardealului. "Faptul că şi în Ardeal, în ultima vreme, a intrat PSD-ul destul de puternic ne arată că avem foarte mult de muncit, foarte mult de convins", a spus Gelu Vişan.

Totodată, secretarul adjunct al PMP a vorbit despre alegerile europarlamentare, unde formaţiunea nu a obţinut scorurile dorite. "Credeam că oamenii o să vină la vot şi o să voteze politicienii care vorbesc frumos sau pentru că am vorbit noi cu ei pe Facebook. Da, este una dintre cele mai bune metode de comunicare, dar nu-i mişcă...", a afirmat Vişan. "Am spus-o de atâtea ori, Obama, într-o ţară cu reţele de socializare mult mai bine dezoltate, a câştigat de fapt cu ajutorul a 600.000 de militanţi", a continuat acesta.

După ce ex-preşedintele interimar al PMP Bihor, Mircea Matei, a decis să nu mai candideze, lupta trebuia să se dea între Marton Attila, director executiv al Radio Transilvania, şi Gabriela Eler, administratorul unei firme, persoană necunoscută în spaţiul public. Aceasta din urmă, însă, şi-a retras candidatura chiar în timpul conferinţei judeţene. Ca atare, Marton Attila a fost ales cu doar două voturi împotrivă în funcţia de preşedinte al PMP Bihor.

Vicepreşedinţi au fost votaţi Claudiu Popa (politici publice), Mircea David (mediu de afaceri), Lucian Ghiţă (societate civilă), Gabriela Eler (administraţie publică), Zbârcea Horia (resurse umane) şi Elena Bottyan (comunicare şi imagine). Pentru funcţia de vicepreşedinte pe resurse umane a candidat şi manelistul orădean Costeluş Guiaş, cel care a şi compus un "imn" pentru PMP, însă acesta a fost întrecut de Horia Zbârcea.

De asemenea, în funcţia de secretar general a fost ales Daniel Meze, de altfel singurul candidat pentru acest post.