Proaspăt confirmat pe funcţia de rector al Universităţii din Oradea, Constantin Bungău şi-a prezentat, miercuri, echipa de prorectori cu care doreşte să lucreze.

Conform legii, rectorul îşi numeşte prorectorii după consultarea Senatului universitar. În premieră pentru Universitatea orădeană, jurnaliştii locali au fost invitaţi la şedinţa de Senat în care rectorul şi-a prezentat echipa, iar după consultarea senatorilor, chiar în timpul şedinţei, Bungău a semnat deciziile de numire pe funcţii.

"Mi-am propus să formez o echipă din tineri, dar cu experienţă importantă în cadrul Universităţii, o echipă care are media de vârstă apropiată de anii mei", a declarat Bungău, înainte de a-şi prezenta echipa formată din cinci prorectori.

Astfel, responsabil cu managementul academic este decanul Facultăţii de Inginerie Energetică şi Management Industrial, Marcel Roşca, prorector pentru managementul cercetării şi relaţii internaţionale este directorul Departamentului de Istorie, Sorin Şipoş, iar prorectorul responsabil de managementul resurselor materiale şi patrimoniu este directorul Departamentului de Construcţii, Marcela Prada. De resursele financiare ale Universităţii va răspunde prorectorul Ioan Gheorghe Ţară, care e şi şeful Curţii de Conturi Bihor şi care a mai fost prorector la începutul mandatului lui Cornel Antal, dar a renunţat la această funcţie, invocând motive personale.

Singurul prorector care a ocupat această funcţie şi la finele mandatului lui Antal şi rămâne pe poziţii e Simona Trip, pe care Bungău o păstrează ca prorector responsabil de problemele studenţilor şi de cele sociale ale Universităţii.

După ce prorectorii au fost prezentaţi, întrucât senatorii n-au avut nimic împotriva lor, Bungău a semnat în plenul şedinţei ordinele de numire a celor cinci prorectori. Totodată, rectorul a precizat că a dispărut funcţia de prorector responsabil cu calitatea, care până acum era în atribuţia lui Ioan Felea. Aceste atribuţii rămân în sarcina directorului Departamentului de Asigurare a Calităţii în Universitatea din Oradea, director ce urmează să fie stabilit de Consiliul de Administraţie al Universităţii.

Într-o conferinţă de presă susţinută imediat după numirea lor, prorectorii şi-au prezentat şi priorităţile. Astfel, Ţară a spus că doreşte să evalueze situaţia economică a Universităţii, pentru a şti de ce resurse dispune şi pentru a identifica cheltuielile care nu sunt obligatorii. Asta în condiţiile în care, după cum se ştie, Universitatea din Oradea a iniţiat deja demersurile pentru accesarea unei linii de finanţare.

Primul lucru pe care doreşte să-l facă Marcela Prada este inventarierea patrimoniului Universităţii, iar Simona Trip a declarat că vrea să-şi continue proiectul ce vizează coagularea asociaţiilor studenţeşti orădeni, astfel încât acestea să depună proiecte pentru finanţare europeană. Roşca vrea să demareze elaborarea statelor de funcţii la toate departamentele, iar Şipoş să se ocupe de organizarea unor conferinţe şi evenimente ştiinţifice ce vor avea loc la Oradea în următoarea perioadă.

Întrucât Roşca, Şipoş şi Prada au intrat în incompatibilitate, neputând avea două funcţii de conducere, Bungău a declarat că în cazul departamentelor se va relua procesul de alegere a directorilor. La Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei va fi numit un decan interimar în locul lui Roşca, dat fiind că Universitatea urmează să organizeze acum şi concursurile pentru decanii facultăţilor.