Elevii care deranjează orele pot fi dați afară din clasă, cu condiția să fie trimiși într-o încăpere anume amenajată, unde să fie supravegheați de un cadru didactic, dar și video, și unde să desfășoare activități precum lecturi suplimentare ori fișe de lucru.

Această noutate din educația românească este legiferată prin Statutul din 2024 al elevului, publicat luni în Monitorul Oficial, și prevede ce drepturi și obligații au toți cei care frecventează învățământul.

„În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceştia să desfăşoare activitate în şcoală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spaţiu supravegheat video din unitatea de învăţământ stabilit pentru desfăşurarea, de regulă, a unor activităţi de tipul lectură suplimentară, completarea de fişe de lucru etc. În acest caz, părintele/reprezentantul legal al elevului va fi informat în scris/prin mijloace de comunicare electronică. Prin excepţie, elevii cu cerinţe educaţionale speciale sunt preluaţi pentru a desfăşura activitate cu personal specializat”, se arată în documentul elaborat de Ministerul Educației.

Un profesor poate să trimită elevul în spațiul respectiv doar pentru ora de curs ținută de respectivul cadru didactic și nu poate să-l noteze pe elevul absent.

Statutul elevului mai prevede că utilizarea telefoanelor sau a altor echipamente de comunicații electronice este strict interzisă în timpul orelor de curs, chiar dacă acestea se țin în afara școlii. Excepție fac momentele când cadrul didactic le dă elevilor acordul să folosească telefoanele, în scop educativ. De asemenea, elevii au dreptul să folosească telefoanele în pauze sau „în spaţiile autorizate explicit de regulamentul intern al unităţii de învăţământ”.

În schimb, în timpul orelor, „telefoanele mobile ale elevilor sunt depuse într-un spaţiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unităţii de învăţământ, iar în lipsa acestora cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe şcoală”, o noutate legislativă.

Elevii care nu respectă aceste prevederi pot rămâne fără telefon, pe care profesorii au dreptul să îl ia, ca să îl returneze la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă părinților.

Statutul aduce noutăți și privind pedepsele care se aplică elevilor și prevede că aceștia pot fi sancționați, în funcția de gravitatea faptei, prin observație individuală, mustrare scrisă, retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul, mutarea disciplinară a elevului într-o clasă paralelă ori suspendarea elevului pe o durată limitată de timp. De asemenea, elevul poate primi un preaviz de exmatriculare sau poate fi exmatriculat, cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ sau, dacă a comis fapte grave, în altă școală.

Pentru elevii din învățământul postliceal, exmatricularea poate fi decisă chiar fără drept de reînscriere.

În schimb, sancţionarea elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context. De asemenea, elevii nu pot fi supuşi unor sancţiuni colective.

Statutul elevului mai arată că, pentru 20 de absențe nemotivate într-un an școlar sau 20% absențe nemotivate la o disciplină de studiu din totalul numărului de ore, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct.

Citește aici Statutul elevului:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!