Mult aşteptatul Volkswagen Arteon este, începând de vineri, şi în showroom-ul D&C Oradea, de pe Calea Clujului.

Dacă Passat CC a fost unul dintre cele mai apreciate modele ale mărcii, iată că Arteon vine şi ridică şi mai mult standardul oferind pasionaţilor de maşini puternice o nouă opţiune.

Atenţia pentru detalii, liniile luxuriante şi dotările îl fac pe Arteon noul "must have" al momentului. Disponibil în nouă culori, în varianta Elegance şi R-Line, Arteon promite de la 150 CP, motor de 2.0 TDI, până la 280 CP, motor de 2.0 TSI 4Motion.

În plus, este econom şi consumă în mediul urban 7,1 litri/100 km, extraurban 5,1, iar mixt 5,9 litri/100 km, cu emisii de CO₂ mixt, g/km: 152, valori ale motorului bi-turbo de 176 kW (240 CP) disponibil pentru Arteon Elegance şi R-Line.

Maşina este nu doar una performantă, ci şi deosebit de frumoasă. Având un profil aerodinamic, cu geamuri laterale fără ramă şi design posterior plin de personalitate, noul Arteon este o maşină care atrage privirile, iar silueta sa alungită, cu ampatament lung creează un profil inconfundabil. Geamurile fără ramă atrag în mod deosebit, cu eleganţa specifică unui fastback.

Noul VW marchează şi la capitolul confort. Scaunele ergoComfort sunt acoperite cu piele "Nappa" în nuanţele Mistral Grey sau Raven Grey, care, pe lângă că sunt comode, chiar fac bine spatelui dumneavoastră, fiind reglabile în 14 direcţii.

De altfel, tot interiorul este unul frumos şi elegant. Experienţa la volan va fi întregită şi de aspectul volanului, multifuncţional, îmbrăcat în piele, care controlează nu doar direcţia noului Arteon, ci şi toate informaţiile care sunt importante pentru dumneavoastră în timp ce conduceţi. Pe ecranul inovatorului Active Info Display, ai totul la vedere directă: de la turometru, vitezometru şi kilometraj, şi până la detalii privind călătoria sau sistemele de asistenţă a şoferului. Deloc de neglijat, pentru varianta Elegance este disponibil şi cu încălzire.

Un nou punct forte al noii maşini îl reprezintă luminile dinamice Cornering, cu reglaj anticipativ iluminează virajul încă înainte să mişcaţi volanul. Astfel, pe drumurile virajate puteţi vedea mai bine şi puteţi fi văzut mai bine.

Ca să vă convingeţi, veniţi să îl vedeţi! Începând de vineri, noul Arteon poate fi vizibil în showroom D&C Oradea, Calea Clujului, numărul 287, unde este expusă varianta R-Line. Program Volkswagen  D&C Oradea, luni – vineri între orele 09:00 – 18:00, iar sâmbăta între 10:00 – 14:00.

Aflaţi detalii despre noua maşină aici, dar şi în filmuleţul de mai jos!

(Advertorial)