Bugetarii care cer de-acum firmelor şi persoanelor fizice autorizate (PFA) ştampilarea actelor depuse, emise sau încheiate în relaţia cu autorităţile riscă sancţionarea disciplinară, din moment ce această faptă va fi considerată abatere. Măsura este prevăzută într-o ordonanţă de urgenţă apărută în Monitorul Oficial şi care se aplică deja de duminică, după cum anunţă site-ul avocat.net.

"Fapta de a solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, precum şi entităţilor fără personalitate juridică aplicarea ştampilei pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârşită de către persoana din cadrul unei instituţii sau autorităţi publice, constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale", se punctează în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2017, act care a extins, practic, categoriile de documente pe care firmele şi PFA-urile nu mai trebuie să le ştampileze.

"Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituţiile sau autorităţile publice ori emise sau încheiate în relaţia cu instituţiile sau autorităţile publice", mai prevede ordonanţa.

Avocat.net mai notează că până la intrarea în vigoare a noii măsuri, dispoziţiile referitoare la eliminarea obligativităţii ştampilei nu făceau nicio referire expresă la contracte sau la înscrisuri, în relaţia firmelor şi PFA-urilor cu entităţile statului. În acelaşi timp, erau indicate doar declaraţiile, cererile şi celelalte documente depuse, nu şi cele emise sau încheiate în relaţia cu entităţile statului.

De precizat că, potrivit Codului muncii, angajatorii au dreptul să aplice sancţiuni disciplinare salariaţilor atunci când aceştia săvârşesc abateri disciplinare, însă numai după o cercetare disciplinară prealabilă. Sancţiunile ce pot fi aplicate angajaţilor merg de la avertisment scris, până la reducerea salariului, retrogradarea pe durată limitată sau chiar desfacerea disciplinară a contractului de muncă.