Românii care vor fi victime ale mai multor tipuri de infracțiuni, de la tentativă de omor la vătămare corporală, viol, agresiune sexuală sau trafic de persoane, vor primi un sprijin de la stat pentru nevoile urgente.

Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat cum se vor acorda aceste vouchere în valoare maximă de 16.500 de lei.

„Venim în sprijinul victimelor infracțiunilor cu vouchere pentru nevoi urgente: cazare, hrană, transport, medicamente. Joi a fost semnat contractul cu operatorul care va emite aceste vouchere. Mecanismul este funcțional, așteptăm primele solicitări aprobate de instanță”, a anunțat sâmbătă ministra.

Acest ajutor rapid va fi acordat după ce victima depune o plângere la Poliție și o cerere la Tribunalul de domiciliu, prin care solicită avans din compensația financiară sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente și un referat de estimare a cheltuielilor pentru acoperirea nevoilor urgente. Cererea se soluționează de o comisie formată din doi judecători, care, dacă o consideră întemeiată, stabilește și cuantumul voucherului. Hotărârea se comunică apoi victimei și Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

„Victima, cu hotărârea definitivă, se prezintă la oricare dintre entitățile publice sau private din listă și primește voucherul în termen de maxim 72 de ore”, a transmis Gorghiu.

Lista entităților care sunt înrolate în acest proces de eliberare a voucherelor cuprinde 20 de instituții și asociații. În Bihor, va fi responsabilă de acordarea acestui ajutor rapid Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

„Apelăm la practicieni, avocați și la cei implicati să susțină acest demers pentru ca fondurile să ajungă la cei în nevoie. Asistență juridică pentru aceste victime este gratuită”, a mai transmis Gorghiu.

Pentru anul 2024, Ministerul Justiției a alocat bugetul necesar pentru 300 de vouchere, dar oficialul a garantat că suma poate fi suplimentată, dacă va fi nevoie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!