Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, noutăţi importante în ce priveşte vaccinarea anti-Covid. Potrivit acestuia, din 1 aprilie, fiecare centru de vaccinare va avea afişat tipul de vaccin, cei care se pun pe listele de aşteptare vor avea la dispoziţie o estimare a timpului de aşteptare, iar tot din luna aprilie, dar cel mai probabil de la sfârşitul lunii, cei care vor dori se vor putea vaccina şi în cabinetele medicilor de familie.

"Începând cu data de 1 aprilie, fiecare centru de vaccinare configurat în platformă va avea afişat tipul de vaccin. Orice persoană va şti de la început ce fel de vaccin se distribuie în acel centru. Un al doilea element important este legat de estimarea timpului de aşteptare pentru orice persoană care se înscrie pe lista de aşteptare. Acest timp poate să varieze faţă de estimarea iniţială în funcţie de capacitatea de vaccinare şi de tipul persoanelor înscrise. De exemplu, dacă sunt multe persoane înscrise din etapa a II-a, timpul de aşteptare pentru o persoană din etapa III-a poate să fie mai lung, chiar dacă se numără printre primele persoane din această categorie", a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, potrivit Digi24.ro.

Acesta a mai adăugat că din 6 aprilie va creşte numărul persoanelor care pot fi vaccinate în fiecare cabinet în cele 12 ore disponibile, de la 60 la 90 de persoane pe zi, adăugând că din 13 aprilie de vor deschide, la nivel naţional, încă 125 de cabinete noi de vaccinare cu vaccin de la Pfizer.

O altă noutate a campaniei de vaccinare este că, începând din luna aprilie, vor fi disponibile centre mobile de vaccinare, în zonele cu rată ridicată de infectare.

Potrivit HotNews.ro, cel mai probabil de la finalul lunii aprilie, vaccinarea se va putea face şi în cabinetul medicului de familie, cu programare direct la cabinet, fără programare în platforma de programare.

De reţinut, însă, că în cabinetele medicilor de familie ar urma să fie folosite vaccin Johnson&Johnson şi AstraZeneca, date fiind condiţiile – mai relaxate – de păstrare.

Potrivit lui Gheorghiţă, marţi, peste 775.200 de persoane erau înscrise pe listele de aşteptare din platforma de programare, iar 41.325 de persoane dintre cele înscrise pe listele de aşteptare au fost programate la vaccinare.

Cele mai multe persoane înscrise pe lista de aşteptare sunt în Bucureşti, Cluj şi judeţul Prahova. Peste 90.000 de persoane au fost notificate prin SMS şi au la dispoziţie 24 de ore pentru a confirma programarea la vaccinare, arată sursa citată.

În ce priveşte vaccinarea cu AstraZeneca, Valeriu Gheorghiţă a anunţat că în prezent mai sunt 3 ţări - Danemarca, Finlanda şi Norvegia - care au menţinut, temporar, suspendarea vaccinării cu vaccinul Astra Zeneca.

De la debutul campaniei şi până acum, s-au vaccinat în total 1,7 milioane de români, ritmul campaniei de vaccinare urmând să crească semnificativ de la mijlocul lunii aprilie. În total, au fost raportate 8.912 reacţii adverse, adică o rată de raportare de 3,4 la 1.000 de doze de vaccin.

În total, în luna martie, România ar urma să primească 2,2 milioane de doze de vaccin anti Covid, cele mai multe de la Pfizer.