Casa Darvas - La Roche, cel mai vizitat obiectiv turistic administrat de Fundaţia de protejare a monumentelor istorice din judeţul Bihor (Oradea Heritage), va găzdui din acest an şi o ceainărie, în timp ce la subsol se vor organiza ateliere creative şi expoziţii. 

Dragobete la Darvas

Noutăţile au fost prezentate, miercuri, într-o conferinţă de presă la care au participat directoarea fundaţiei, Angela Lupşea, preşedintele fundaţiei, Grigore Morar, şi viceprimarul Oradiei, Arina Moş, într-o sală a Primăriei.

Cel mai apropiat eveniment care va avea loc la Casa Darvas - La Roche va fi de Dragobete (24 februarie), când bihorenii şi turiştii vor putea intra fără a cumpăra bilete. "În schimbul intrării, vizitatorii trebuie să aducă la recepţie ghiocei sau alte flori, ca semn al venirii primăverii. Aceştia vor avea parte de tururi ghidate prin casă şi câteva surprize, iar voluntarii noştri pregătesc şi tururi pentru persoanele nevăzătoare", a explicat Angela Lupşea.

În aceeaşi conferinţă, Lupşea a spus că, în 2022, vor continua serile organizate în cadrul proiectului "Joia la Darvas". Este vorba, mai precis, de întâlniri săptămânale în curtea imobului, pe timpul verii, care au diferite teme. Anul trecut, orădenii au participat, printre altele, la întâlniri unde au fost invitaţi proprietarul unei ferme de lavandă, care a povestit despre grădinile romantice, şi un artizan ciocolatier, care le-a povestit participanţilor cum se face ciocolata de calitate. 

"Odată cu venirea verii întâlnirile se vor relua. Vom avea o tematică lunară stabilită, iar în zilele de joi vom aduce un invitat special", a adăugat Lupşea.

Ceainărie şi ateliere

De Ziua Art Nouveau, pe 10 iunie, cei care vor ajunge la Casa Darvas vor putea admira în sufragerie un mobilier nou, de epocă, realizat după un proiect al arhitecţilor László Vágó şi József Vágó, cei care au proiectat şi clădirea din centrul Oradiei. Acesta a fost achiziţionat recent de Fundaţia de protejare a monumentelor şi a costat aproape 120.000 lei.

Printre proiectele din 2022 se mai numără şi amenajarea unei ceainării la parter, pentru vizitatori, şi găzduirea unor ateliere de creaţie şi expoziţii de artă contemporană la subsol. Lupşea nu a prezentat detalii despre cum anume va funcţiona ceainăria de la Casa Darvas.

Cea mai vizitată

Angela Lupşea a spus că, în 2021, Muzeul Art Nouveau deschis în Casa Darvas a fost cel mai vizitat obiectiv turistic administrat de Oradea Heritage. S-au vândut 16.196 de bilete, din care s-au obţinut venituri de 124.280 lei.

Fundația mai are în administrare și Sinagoga Sion, Sinagoga Aachvas Rein, Turnul Primăriei Oradea (redeschis în octombrie 2021) și Templul francmasoneriei (deschis în tot în octombrie anul trecut).

Unul dintre evenimentele care a atras public anul trecut a fost "Matinal La Roche", în cadrul căruia vizitatorii au fost încurajaţi să viziteze muzeul în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10 - 12, în lunile iulie, august şi septembrie. "Acest lucru a presupus achiziţia unui bilet de 15 lei, în preţul căruia a fost inclus o cafea sau o băutură răcoritoare care putea fi servită pe terasa din curte şi au primit cadou un suvenir: magnet, semn de carte sau isignă. Ne dorim să continuăm proiectul şi în vara aceasta şi să avem parte de şi mai mulţi vizitatori", a mai spus Lupşea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!