Stăteam departe de cântecele false şi plictisite ale înmormântacilor, în vreme ce enoriaşii prezenţi la ceremonie făceau coadă la crowdfunding, hotărâţi să umple cu bancnote mici, nemarcate, coşuleţul ştim-noi-cui de pe sicriul răposatei. Ca să mai treacă timpul, m-am apucat să număr coroanele atârnate de jur împrejur şi am ajuns la vreo 60, doar cele aflate în raza mea vizuală. Am făcut o înmulţire simplă şi am ajuns la concluzia că se cheltuise pe ele cam jumătate din costul celor trebuincioase înmormântării.
Mi s-a confirmat încă o dată că, de dragul tradiţiei, suntem capabili să aruncăm bani fără să gândim, doar pentru că "aşa se face", dar şi pentru secunda de mândrie trăită la intrare, cu tufa în mână (cu cât mai mare, cu atât mai bine), graţios împodobită cu o panglică inscripţionată cu numele nostru. Eu, care hotărâsem de ceva timp să dau familiilor îndurerate banii pe care altfel i-aş fi băgat în economia subterană, venisem cu mâna goală şi aşteptam cuminte momentul propice să plasez plicul.
Momentul a venit după masa de pomană, când mi-am luat rămas-bun de la rude. "Decât să dau banii pe o coroană care mâine va fi furată şi revândută sau va ajunge la gunoi, mi-am zis că mai bine să vi-i dau dumneavoastră. Aţi avut cheltuieli mari şi cred că orice ajutor contează", i-am şoptit fiicei celei plecate la Domnul. Dar stupoarea de pe faţa ei a fost cât pe ce să provoace un incident diplomatic. Mi-a respins mâna aproape cu brutalitate. Am reluat calm discursul şi, până la urmă, am convins-o să accepte contribuţia mea. I-am vârât plicul în palmă şi am tulit-o de la faţa locului ca un infractor.
Celui de pe catafalc nu-i pasă deloc de aranjamentele florale ce i-au fost dedicate, iar aparţinătorilor nu le fac cu nimic viaţa mai uşoară banalităţile tipărite pe panglici cerate, în vreme ce o industrie întreagă îi mulge de bani din toate poziţiile. Morţile nu sunt ca naşterile sau căsătoriile, nu sunt anunţate cu ani sau luni înainte pentru a genera pregătiri corespunzătoare. În cele mai multe cazuri, decesele celor dragi se petrec mult prea rapid pentru a le permite celorlalţi să se obişnuiască cu ideea. Iar "Doamne, iartă-l!" sau "Ne rugăm pentru sufletul lui" sunt doar nişte replici standard, cu care nu rezolvi nimic.
Am încercat să-i contaminez şi pe alţii cu optica mea în privinţa banilor cheltuiţi prosteşte pe coroane, dar n-am prea avut şanse de izbândă. În schimb, s-ar putea să aibă mai mult succes autorităţile care se ocupă de mediu, pornind de la problema tot mai mare a deşeurilor de la ceremoniile funerare. Producătorilor de coroane li se cere să treacă pe materiale reciclabile, iar Administraţia Domeniului Public Oradea a ajuns să le recomande oamenilor să se limiteze la un buchet de flori simbolic în memoria celui decedat ori să doneze banii Bisericii pentru ajutorarea preo..., pardon, săracilor. Sau să îi dea direct familiilor, dacă vor să fie siguri că ajung unde trebuie, aş adăuga eu.