Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, şi deputaţii Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa, care candidează pentru un nou mandat, au susţinut joi o conferinţă de presă în care au subliniat cât de important este votul din 6 decembrie pentru viitorul ţării şi al judeţului Bihor.
"Nu e suficient ca Bolojan să fie preşedintele Consiliului Judeţean. Este nevoie şi de un parteneriat cu Guvernul României pentru realizarea proiectelor. Cei care au încredere în mine trebuie să fie conştienţi că au făcut o jumătate de pas când mi-au acordat votul. Mai există o jumătate de pas, şi anume ca la alegerile parlamentare să aleagă PNL", a spus Bolojan.
DN76 şi DN19, exemple de "dacă se vrea"
Pentru a sublinia importanţa colaborării între autorităţile locale şi Guvern, Ilie Bolojan a enumerat câteva proiecte de mare importanţă pentru Bihor, realizate sau în curs de realizare, în parteneriat cu autorităţile centrale.
Unul dintre exemple a fost DN 76 între Oradea şi Beiuş, "un tronson care era în stare degradată, şi de 10 ani, într-o formă sau alta, s-a tot lucrat la reabilitarea acestui drum". "Anul acesta s-a dovedit că dacă se pune presiune pe constructori şi dacă se asigură finanţarea, lucrurile evoluează bine şi, din luna decembrie, pe tronsonul Oradea - Beiuş se va circula pe asfalt şi fără restricţii", a afirmat preşedintele PNL Bihor.
Un alt exemplu a fost al DN 19E Oradea - Marghita. "În vară s-a lucrat în forţă pentru a aduce drumul în stare bună pe două tronsoane, Chiribiş - Sălard, cu reciclarea acelei porţiuni, respectiv Sălard - Biharia, unde s-au turnat două covoare de asfalt. Astfel, lucrând serios, din decembrie se va circula pe asfalt şi fără restricţii şi pe relaţia Oradea – Marghita", a spus Bolojan.
"Investiţii de trei ori mai mari"
Fostul edil al Oradiei, acum preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a punctat şi faptul că în acest an CNAIR a lucrat la reabilitarea Centurii oraşului, care după 10 ani de la realizare începea să aibă fisuri. "Anul acesta pe drumurile naţionale din Bihor au fost investiţii de trei ori mai mari decât anul trecut, starea acestora s-a îmbunătăţit substanţial. Asta arată ce se poate face dacă în domeniul infrastructurii există o colaborare între autorităţile locale şi Guvern", a spus Bolojan.
Continuând înşiruirea, acesta a prezentat exemple de colaborare pentru proiecte importante finanţate din fonduri europene. Unul dintre ele este Drumul Expres Oradea - Arad, inclus, în urma colaborării dintre autorităţile locale şi Ministerul Transporturilor, în POIM (Programul Operaţional de Infrastructură Mare).
"Astăzi, echipa noastră este în Bucureşti la Ministerul Transporturilor şi definitivează detaliile necesare postării în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a documentaţiei tehnice pentru revizuirea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, şi în prima jumătate a lunii decembrie această licitaţie va fi postată. Obiectivul nostru este ca la finalul anului viitor să avem o documentaţie tehnică finalizată, ca să putem lansa licitaţia pentru execuţia acestui drum de 100 de kilometri, jumătate cu profil de autostradă", a spus Bolojan.
Pentru sănătate
Tot pe fonduri europene, CJ Bihor vrea să realizeze în anii următori centuri pentru Aleşd şi Beiuş. "Până la 1 mai vom avea studiile de fezabilitate revizuite, iar traseele definitivate. La finalul lunii iunie ar urma adoptarea HG-ului pentru indicatori şi exproprieri, pentru ca în toamnă să avem un contract de execuţie, în aşa fel încât la finalul anului 2023, aceste proiecte să fie gata. Trebuie şi le vom finaliza până atunci", a spus Bolojan.
Acesta a mai enumerat ca exemple de proiecte care vor fi realizate din fonduri europene şi drumurile ocolitoare ale localităţilor Oşorhei, Nojorid şi Sântandrei. "Aceste proiecte sunt posibile şi vor fi realizate pe baza parteneriatului dintre CJ, primării şi Ministerul Transporturilor", a subliniat preşedintele CJ Bihor.
De asemenea, liderul PNL Bihor a amintit că Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal au accesat 8 milioane euro pentru dotarea inclusiv cu paturi ATI în lupta cu pandemia, după ce ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a avut iniţiativa alocării unor sume importante din POIM pentru spitalele din ţară.
Bolojan a mai menţionat la capitolul realizări în baza colaborării cu Guvernul şi realizarea noii UPU de la Spitalul Judeţean, dar şi realizarea noului bloc operator de la Maternitate. Totodată, şi viitorul spital de pe strada Vlădeasa - al cărui studiu de fezabilitate ar trebui să fie gata în decembrie - va fi tot rezultatul acestei colaborări, a subliniat Bolojan, adăugând că aceste proiect "este în lista cu spitale noi care vor fi realizate din fondurile de rezilienţă".
În fine, Ilie Bolojan a spus că proiectul Nufărul geotermal, de 27 milioane euro, un proiect important pentru termoficarea în Oradea, urmează să avanseze prin semnarea contractului de finanţare.
"Judecaţi-ne şi votaţi"
Prezenţi la conferinţa de presă, deputaţii Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa au subliniat la rândul lor măsurile luate de guvernul liberal în ultimul an, inclusiv în contextul pandemiei.
Cupşa a enumerat investiţiile în infrastructură, inclusiv pentru continuarea lucrărilor şi deblocarea tronsoanelor Autostrăzii Transilvania, dar şi investiţiile aprobate pentru reţeaua primară a aeroporturilor din România şi pentru realizarea spitalelor regionale.
Totodată, el a vorbit despre fondurile europene atrase şi cheltuite la nivel naţional. "Vom încheia anul cu peste 4 miliarde de euro sume atrase. Anul trecut s-a cheltuit abia un miliard de euro", a spus deputatul, adăugând că PNL "luptă cu criza economică provocată de pandemie, dar şi dezvoltă România". "Facem un apel: judecaţi-ne, dar judecaţi-ne obiectiv, iar apoi votaţi", a conchis Cupşa.
Florica Cherecheş a vorbit despre măsurile luate de Guvernul Orban pentru sprijinirea sectoarelor vulnerabile în contextul crizei sanitare: suportarea şomajului tehnic pentru 1,4 milioane de români, sprijinirea celor care angajează persoane peste 50 de ani care au fost concediate, tineri şomeri sau români întorşi din străinătate, precum şi sprijinul financiar pentru salariile lucrătorilor sezonieri şi remuneraţia zilierilor.
De asemenea, între altele, Cherecheş a spus că Guvernul a investit în tablete, table, echipamente de protecţie şi echipamente IT pentru elevi şi şcoli în perioada pandemiei. "Guvernul are nevoie de sprijinul viitorului Parlament. Cer şi eu bihorenilor să aibă încredere în noi, să ne acorde votul, pentru că vom susţine proiectele de dezvoltare", a spus Florica Cherecheş.