Sala Mare a Primăriei a găzduit, marţi, o masă rotundă dedicată conştientizării şi sensibilizării publicului în privinţa violenţei în familie, în cadrul căreia s-au prezentat poveşti cutremurătoare ale unor victime care, torturate, s-au transformat ele însele în agresori.
Între oficiali
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Necuvinte în colaborare cu Poliţia Română, în cadrul unei campanii naţionale numită "Aripi frânte", care îşi propune să aducă în discuţie subiectul violenţei în familie şi să încurajeze denunţul agresorilor. Moderatori au fost, astfel, Simona Voicescu, director executiv al Asociaţiei Necuvinte, şi subcomisarul Florin Iova, de la Poliţia de Proximitate din Oradea.
Deşi a fost un eveniment deschis tuturor celor interesaţi, audienţa "civilă" n-a fost prea mare, în sală aflându-se doar reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai presei, ai mai multor ONG-uri, Poliţiei Locale şi trei parlamentari, Ioan Cupşa, Florica Cherecheş, Biro Rozalia.
Din victime, agresori…
Asociaţia Necuvinte militează pentru sensibilizarea publicului în privinţa violenţei în familie, realizând astfel un documentar, numit "Aripi frânte", în care sunt prezentate inclusiv cazuri concrete ale unor femei bătute care au ajuns să-şi ucidă partenerii şi sunt acum închise la Penitenciarul Târgşor (jud. Prahova).
De asemenea, în cadrul campaniilor, au realizat mai multe materiale informative care pot fi folositoare victimelor prin sfaturi şi posibile soluţii. Toate acestea conţin şi mesaje încurajatoare şi mobilizatoare, precum "Începe prin a cere ajutor!", "Nu aştepta să fie prea târziu!" şi "Nu tu eşti vinovată!".
În intervenţiile ei, Simona Voicescu, reprezentanta Asociaţiei Necuvinte, a subliniat că persoanele agresate trebuie să se adreseze imediat Poliţiei, Direcţiilor Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care au centre de urgenţă pentru astfel de cazuri, precum şi ONG-urilor din domeniu pentru a primi ajutor.
Ea a arătat că multe dintre femeile bătute nu dezvăluie nimănui chinul prin care trec şi, de frică, nu-şi denunţă "călăii" la Poliţie, bătaia în familie fiind cumva "tradiţională".
Stai departe!
Şi datorită demersurilor Asociaţiei Necuvinte, Legea nr. 217/2013 a fost modificată astfel încât există un termen maxim de 72 de ore pentru judecarea cererilor privind ordinele de protecţie.
Potrivit datelor prezentate de organizatorii campaniei "Aripi Frânte", în Bihor numărul cererilor precum şi numărul ordinelor de protecţie emise a crescut în 2016 faţă de anul 2015. Concret, în 2015, s-au depus 89 de astfel de solicitări (din care 56 în Oradea), 43 dintre ele fiind admise, 38 respinse, iar în 8 cazuri s-au dat alte soluţii (anulare, renunţare, declinare, nulitate cerere).
În 2016, numărul cererilor a crescut la 137 (78 în Oradea), din care 60 au fost admise, 65 respinse, iar în 12 cazuri s-au dat alte soluţii. Acestea nu sunt semne că numărul cazurilor de violenţă în familie a crescut, ci că victimele au tot mai multă încredere în autorităţi şi cred că există o variantă de scăpare, consideră organizatorii evenimentului.
Documentarul "Aripi frânte" realizat de Asociaţia Necuvinte: