Ora 6 dimineaţa. Ştefan intră pe uşa locuinţei, care abia are câţiva metri pătraţi. Soţia sa, Nicoleta, e deja trează, pregăteşte pachetele cu hrană. Imediat ce termină, femeia iese pe uşă, încet, să nu trezească copiii.

La ora când vor trebui să meargă spre şcoală, Ştefan îi va lua pe fiecare şi va avea grijă să se echipeze şi să-şi ia "senvişurile". După-masă, tot el îi va lua de la şcoală, căci soţia va fi încă la muncă. Va termina abia seara, taman când el va porni din nou la lucru.

Nici unul nu se plânge de nimic, ci se bucură că sunt împreună şi că pot munci, să se ţină unul pe altul şi împreună să facă aşa încât copiilor lor să nu le lipsească prea multe în comparaţie cu alţii, născuţi sub zodii ceva mai norocoase...

Alt om

Stefan Gyori.jpgViaţa Nicoletei şi a lui Ştefan Gyori n-a fost nicicând uşoară şi, mai mult ca sigur, nu va fi niciodată. "Când eram mai tânăr, eram băiat de cartier, cu bătăi şi şmecherii", îşi aduce aminte bărbatul, acum în vârstă de 34 de ani. A lăsat deoparte viaţa aia, dar n-a uitat-o. N-are cum, căci a lăsat urme adânci asupra lui. Ştefan a fost închis de patru ori, de fiecare dată pentru furt. "Ei nu i-a fost uşor cât am fost înăuntru, două locuri de muncă avea", zice Ştefan (foto), uitându-se cu recunoştinţă la nevastă. Regretă, însă, că nu poate schimba nimic din trecut, numai din prezent şi viitor.

Când a ieşit a patra oară de la închisoare, şi-a zis că vrea să se facă om cinstit. Pe bună dreptate, aproape nimeni nu l-a crezut. "M-am angajat la o turnătorie. Nu le-am zis că am cazier, dar m-au dat rapid afară, acuzându-mă că am stricat o piesă. Probabil au aflat cine sunt", povesteşte el. Disperat, răsfoia zilnic ziarele căutând un loc de muncă. A aflat că la RER se fac angajări pentru măturători. N-a stat o clipă pe gânduri: "Voiam numai să lucrez, să pot aduce şi eu un ban în casă, cinstit".

Măturător exemplar

De data aceasta, la interviul de angajare Ştefan a fost sincer şi a recunoscut din prima că a făcut pârnaie. "Le-am zis că am cazier gros pentru complicitate la furt. M-au primit destul de greu, mai ales că, ştiţi cum e, aici se oferă mai mult din ăştia mai închişi la culoare! Dar le-am zis că eu muncesc orice, şi m-au angajat", spune bărbatul. Era decis să rămână cuminte şi să demonstreze că merită o şansă.

Acum, are peste doi ani de când lucrează ca măturător. Mai exact, 25 de luni de când, seară de seară, mai puţin sâmbăta, mătură şi spală fiecare pasaj subteran din Oradea. Cum face? "După ce am măturat, dau cu apă în pasaj până e aşa, de vreo patru centimetri, apoi pun o soluţie de curăţat şi apoi frec până ies petele. La urmă, mai dau un jet, să limpezesc". Iarna are şi alte sarcini: curăţă zăpada, sparge gheaţa, dă cu sare pe trotuare şi pe carosabil.

"Dacă mă văd colegele?"

Nicoleta Gyori.jpgŞtefan lucra de câteva luni la RER când soţia, pe atunci maistră la o firmă de mase plastice, a aflat că va fi concediată. "A dat firma faliment", precizează Nicoleta (foto), acum în vârstă de 36 de ani. Disperată, nu ştia ce să facă. Cei trei copii creşteau şi, odată cu ei, şi nevoile familiei. Plus că-şi făcuseră nişte rate ca să-şi ia un frigider şi mobilă pentru micuţul apartament cu o cameră şi un hol pe care l-au primit cu chirie de la Primărie în pasajul Vulturul Negru.

Ştefan i-a zis că la RER se fac angajări pentru măturătoare. "La început mă gândeam cu groază cum să mă duc să mătur străzile? Dacă mă văd colegele, fostele subalterne?", povesteşte femeia.

Şi-a lăsat însă ruşinea la o parte şi s-a angajat. De atunci, în fiecare zi de luni până vineri, ea e cea care mătură şi spală pasajul Vulturul Negru, apoi parcarea din strada Independenţei, Piaţa Unirii, Corso-ul şi platoul din faţa magazinului Crişul.

Capul sus, privirea înainte!

Uneori, înainte să "intre în şut", Ştefan îşi ajută soţia la serviciu, ca să termine mai repede şi să meargă acasă pentru a face de mâncare copiilor. Şeful serviciului salubrizare stradală de la RER i-a pus intenţionat în ture diferite, adică unul de zi, altul de noapte, pentru ca unul din ei să fie în permanenţă acasă cu cei mici.

Pentru copii, Nicoleta şi Ştefan au trecut peste ruşinea pe care o simţeau la început făcând munca pe care mulţi oameni o consideră încă - de ce oare? - josnică. "Mă întâlneam cu tovarăşi de-ai mei care râdeau c-am ajuns măturător, dar şi cu oameni care s-au bucurat pentru mine, că m-am lăsat de prostii. Am învăţat că nu-i ruşine să pui mâna pe mătură, ci ruşine îi să furi", zice Ştefan cu experienţa celui care le-a făcut pe toate. Dar care, chiar dacă e de măturător, preferă de o mie de ori viaţa în libertate...