„Nu înțeleg lumea aceasta! Suntem plini de planuri, dar auzim mereu despre pericole. Ni se vorbește despre responsabilitate, iar în jurul nostru vedem contrariul. Putem fi oare fericiți într-o lume atât de sfâșiată și de ostilă? Și dacă da, cine ne arată drumul?” - acestea au fost neliniștile formulate de un participant la momentele de reculegere dedicate tinerilor în Postul Mare, la Catedrala romano-catolică.
Pornind de la aceste cuvinte, episcopul Böcskei László transmite de Paști, care va fi sărbătorit de credincioșii romano-catolici în 5 aprilie, o invitație de a se privi într-o lumină nouă, cu speranță, căci din „dureroasa răstignire, punctul cel mai adânc al eșecului, ne strălucește bucuria, lumina și pacea Învierii”.
Prelatul îndrumă creștinii să trăiască experiența dimineții Paștelui, cu credința într-un nou început, eliberat de griji și tristeți, pentru ca viața să nu mai fie lipsită de orientare și de speranță.
„Paștele este un timp de har al recunoașterii faptului că drumul nostru nu este un cortegiu funebru care duce spre un mormânt întunecat, ci o poartă spre bucuria unei întâlniri”, a spus Böcskei.
Episcopul a mai amintit de greutățile apăsătoare ale războaielor, de conturarea unor noi crize, a energiei și a combustibilului, și a îndemnat: „Să nu lăsăm ca grijile să stingă flacăra speranţei şi a înnoirii (...). Sărbătoarea noastră pascală să fie un început curajos, căci El este Cel care ne călăuzește și ne dăruiește lumina pascală a speranței”.
Programul sărbătorilor în Săptămâna Mare, la Catedrala romano-catolică din Oradea:
Mesajul complet al episcopului Böcskei László:
Frați și surori în Isus Domnul!
La ziua de reculegere pentru tineri în Postul Mare, stând de vorbă cu tinerii, unul dintre ei s-a a formulat următoarea întrebare: „Nu înțeleg lumea aceasta! Suntem plini de planuri, dar auzim mereu despre pericole. Ni se vorbește despre responsabilitate, iar în jurul nostru vedem contrariul. Putem fi oare fericiți într-o lume atât de sfâșiată și de ostilă? Și dacă da, cine ne arată drumul?”
În aceste vremuri tulburi, cu siguranță, că în mulţi se naște această întrebare: „Cine ne poate călăuzi în această lume?” Chiar dacă ne frământă faptul că întrebările noastre par să rămână fără răspuns, suntem invitați mereu să ne privim într-o lumină nouă şi să descoperim adevărata noastră vocaţie. Căci tocmai din dureroasa răstignire, din punctul cel mai adânc al eșecului, ne strălucește bucuria, lumina și pacea învierii. Liturghia minunată a Vighiliei Pascale ne vestește acest lucru: „Tresăltaţi de bucurie, voi, îngerilor, vestiţi biruinţa unui împărat atât de mare! Bucură-te şi tu, pământule, învăluit în atâta lumină.” (Exsultet) A zidi această veste plină de bucurie în viața noastră cotidiană, înseamnă a trăi cu adevărat, experiențele dimineții Sfintelor Paști.
A trăi experiența dimineții Paștelui înseamnă pentru noi că ne găsim locul în planul lui Dumnezeu. Nu este suficient să reamintim doar întâmplările pascale, și nici prezentarea lor nu este de ajuns: trebuie să lăsăm ca marile fapte ale lui Dumnezeu să atingă în mod personal viața noastră. Sfântul evanghelist Matei, în evanghelia citită la Sfânta Liturghie a Vighiliei Pascale, pare să sublinieze tocmai această perspectivă. Potrivit obiceiului iudaic, femeile îndurerate se întorc la locul unde Isus fusese înmormântat. Era ceva firesc pentru ele, ca nici în moarte să nu se depărteze de El. Nu doar obișnuința le-a îndemnat spre mormânt în acea dimineaţă, ci relația care hrănea flacăra speranței: „Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.” (Mt 28,1)
Potrivit relatării Sfintei Scripturi, în această dimineață începe pentru ele o istorie nouă: îngerul strălucitor îl ridică pe omul simplu în sfera prezenței dumnezeieşti. Întâlnirea spre care se îndreptau este dureroasă, aşa cum și tot ceea ce împlinesc cu evlavie la mormântul lui Cristos le leagă mai degrabă de trecut, decât să le deschidă perspectiva viitorului. Aceste femei şi prin ele omul orientat spre cele pământești, este ridicat de Dumnezeu în frumusețea comuniunii cu El.
A trăi experiența dimineții Paștelui înseamnă să devenim liberi de tot ce ne poate îndepărta de întâlnirea cu Dumnezeul cel viu. Trebuie să ne lepădăm de tot ceea ce adesea neobservat, face ca viața noastră să devină lipsită de orientare și de speranță. Trebuie să descoperim în noi trăsăturile omului nou, acele semne care, din clipa botezului nostru ne-au ridicat în farmecul iubirii lui Dumnezeu. Paștele este un timp de har al recunoașterii faptului, că drumul nostru nu este un cortegiu funebru care duce spre un mormânt întunecat, ci o poartă spre bucuria unei întâlniri. A ne regăsi în această lume minunată, a ne regăsi în comunitatea căreia îi aparținem, înseamnă a îngădui ca prezența lui Dumnezeu să ne conducă din umbra atâtor morminte, spre începutul unei vieți noi.
În Evanghelia liturghiei pascale Apostol Ioan relatează evenimentele din prima zi a săptămânii, şi el vorbind despre Maria Magdalena, prima care pornește spre mormânt. Cele petrecute în zilele anterioare fără îndoială i-au tulburat adânc sufletul. Nădăjduiește că în apropierea mormântului lui Cristos durerea inimii sale se va alina. Însă nu are timp pentru îndelungi frământări, pentru că ceea ce constată la mormânt, conferă vieții ei o direcție nouă: aleargă la Petru și dă de ştire, că ceva s-a întâmplat la mormânt. Astfel, îi pune pe toţi în mișcare, căci împreună pornesc pe drumul credinței. „A văzut și a crezut.” (in. 20,8) Experiența dimineții Paștelui înseamnă că şi noi credem în posibilitatea unui nou început.
Frați și surori în Domnul Isus!
În urmă cu un an, în atmosfera apăsătoare a războaielor, lumea se îngrijora pentru viitorul resurselor de energie greu de stocat. Între timp au izbucnit noi conflicte, iar astăzi putem vorbi despre o amenințare, care pune în pericol întreaga omenire. Luptele fără sfârșit au pus lumea în fața unor noi încercări, iar în urma acestora se conturează o criză tot mai gravă a energiei și a combustibilului. Ceea ce omenirea încerca odinioară să păstreze ca rezervă, astăzi poate fi asigurat doar la un preț tot mai mare. De aceea revinedin întrebarea: „Cine ne poate călăuzi în această lume?”? Oare va veni timpul când lumea va deveni pentru toți o casă sigură: casa dreptății, a păcii și a iubirii?
„Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.” (Mt 28,1)
Simplul fapt că, în dimineața Paștelui, doi au pornit spre mormânt, oferă deja un răspuns. Mai mult decât atât: ne așează în centrul evenimentului pascal. Să nu lăsăm, ca grijile născute din cele ce se petrec în jurul nostru, să stingă flacăra speranţei şi a înnoirii. Dimpotrivă, să crească în noi acea dispoziție sufletească și voință sfântă, care ne conduc spre experiența plină de speranţă a minunii mormântului gol.
Vă încurajez pe toți, ca sărbătoarea noastră pascală să fie un început curajos pe calea mărturiei asumate cu răbdare și fidelitate. Să fie un nou început în viața familiilor și a comunităților noastre. Să fie un prilej binecuvântat pentru ca să experimentăm apropierea lui Cristos cel viu. Căci El este Cel care ne călăuzește printre momentele de Vinerea Mare, și El este Cel care ne dăruiește lumina pascală a speranței.