Poliţia Locală face un apel la adresa orădenilor să nu parcheze în zona Parcului 1 Decembrie sau a Casei de Cultură a Sindicatelor începând de vineri după amiază, având în vedere că sâmbătă şi duminică, la Casa de Cultură a Sindicatelor se organizează Congresul UDMR, unde vor fi sute de invitaţi.

"Pentru a asigura o fluidizare a traficului în zonă, care va deveni în aceste zile una foarte aglomerată, Poliţia Locală Oradea solicită ca cetăţenii să nu-şi parcheze autoturismele începând cu data de 25 februarie 2011, ora 16, şi până pe data de 27 februarie la ora 16, pe locurile de parcare situate pe circumferinţa Parcului 1 Decembrie şi pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Potrivit Mirelei Macra, de la Biroul de presă al Primăriei, apelul este mai mult o rugăminte la adresa cetăţenilor. "Oricum, zona va fi supravegheată de agenţii Poliţiei Locale, care vor dirija circulaţia. Cetăţenii vor avea la dispoziţie ca alternativă, în zilele de 26 şi 27 februarie, parcarea din Piaţa Independenţei", a mai spus Macra.