În contextul temerilor legate de contaminarea cu coronavirus, Patriarhia Română recomandă evitarea temporară a sărutării icoanelor din biserică, persoanele putând săruta icoanele din propria casă, arată un comunicat al patriarhiei, citat de agenţia Mediafax.

"Menţionăm că în Biserică Sfânta Împărtăşanie se pregăteşte şi se administrează totdeauna în condiţii de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă", se arată comunicatul, care adaugă că persoanele care nu se pot împărtăşi pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.

Cei care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spaţiul bisericii, pentru a nu-i expune şi pe alţii la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de radioul şi televiziunea patriarhiei, relatează aceeaşi sursă.

Potrivit comunicatului citat de Hotnews.ro, persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtăşirea din Sfântul Potir cu linguriţa comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtăşirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriţă adusă de acasă şi folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin).

Patriarhia face apel şi la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătăţii şi de celelalte autorităţi abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor şi a feţei cu apă şi săpun, acoperirea gurii şi a nasului în caz de tuse şi strănut, dezinfectarea obiectelor şi suprafeţelor frecvent utilizate etc.).