Şanse pentru Universitate

Sfârşitul epocii Antal a descătuşat concurenţa reală la Universitatea din Oradea: pentru funcţia de rector se bat, în premieră, şase candidaţi.

Dacă până acum alegerile erau regizate sau opuneau clanuri rivale, cum s-a întâmplat la începutul anului între fostul rector Cornel Antal şi sindicalistul Gheorghe Ionescu, în noul scrutin se vor înfrunta atât profesori cu funcţii şi notorietate, cât şi tineri îndrăzneţi şi în plină afirmare. BIHOREANUL vă spune cine sunt aceştia.

Mafioţi la Cadastru

Patru angajaţi ai Oficiului de Cadastru sunt cercetaţi pentru complicitate cu afacerişti cu terenuri.

Un italian stabilit în Oradea s-a trezit că un teren de aproape un hectar pe care îl cumpărase în 2005 a ajuns, patru ani mai târziu, în mâna unor speculanţi imobiliari pe care funcţionarii OCPI i-au servit cu acte false pe bandă rulantă.

INTERVIU:
Dana Cigan, preşedinta Curţii de Apel Oradea: "Justiţia impune discreţie, nu publicitate!"

Pentru imaginea Curţii de Apel Oradea, anul acesta se anunţă unul zbuciumat. La propriu, pentru că - în sfârşit - stau să înceapă lucrările de reabilitare a Palatului de Justiţie, aflat, se ştie, într-o stare ce nu slujeşte ideii de Justiţie. Dar şi la figurat, pentru că magistratura locală e din nou afectată de suspiciuni de corupţie, amplificate de cazul avocatului Ioan Sava, anchetat de DNA după ce a pretins de la un client 7.000 de euro promiţându-i că îi va rezolva o soluţie favorabilă la cea mai înaltă instanţă locală. Cum reuşeşte să gestioneze situaţia judecătoarea Dana Cigan, dar şi ce crede preşedinta Curţii despre mersul Justiţiei citiţi în interviul pe care a acceptat, cu mari rezerve, să îl acorde BIHOREANULUI.

Turnător pe degeaba

Fostul asistent notarial Daniel Ciuciu a încasat 7 ani de puşcărie în ciuda turnătoriilor făcute la DNA.

BIHOREANUL a descoperit că lista de învinuiţi a procurorilor anticorupţie ar fi trebuit să fie mult mai lungă, căci o bună parte din comunitatea penticostală orădeană, din care fac parte şi fraţii Ciuciu, cunoscuţi ţepari imobiliari, a fost mobilizată ca să facă intervenţii pentru a-i ajuta pe colegii aflaţi la ananghie.

Noul UDMR

Surpriză: liderii UDMR fac pasul în spate, promovând candidaţi noi, apţi să ia voturi de la toţi.

În locul eternului Alexandru Kiss, pentru preşedinţia Consiliului Judeţean se va bate şeful de la Ape, Pasztor Sandor, iar rolul longevivei viceprimăriţe Rozalia Biro i-a fost încredinţat fostului ministru al Sănătăţii, Cseke Attila.

ORADEA NOASTRĂ
Terasa "curgătoare"

În ultimii ani, malurile Crişului Repede din Oradea au suferit transformări vizibile. Amenajarea mai multor tronsoane de promenadă i-a făcut pe localnici să iasă tot mai des la plimbare, iar în curând aceştia vor putea şi să ia masa sau să soarbă o bere pe Criş, chiar deasupra apei. Firma care a câştigat licitaţia organizată de Primărie pentru construirea unei terase pe Criş mai are nevoie doar de câteva acte pentru a începe lucrările.

TIME OUT
Făcut pentru scenă

Cu stilul său "gălăgios", vesel şi exuberant, Horia Brenciu şi-a cucerit primii fanii la TV, prezentând show-uri inedite la vremea lor.

Când publicul s-a săturat să-l vadă ca prezentator, a schimbat macazul, trecând pe muzică. Miile de spectatori care merg la concertele lui dovedesc că a făcut o mutare bună.