Un flagrant organizat de poliţiştii de la Crimă Organizată pentru prinderea unor interlopi s-a lăsat cu împuşcături şi o bătaie ca-n filme între bandiţi şi oamenii legii.
Tocmiţi de afaceristul Sebastian Ivan şi de amicul său Cosmin Făt ca să le ţină spatele în ţepuirea cu 55.000 euro, prin metoda "capac", a unui fals contrabandist de ţigări, în realitate investigator sub acoperire, trei interlopi duri din Oradea şi Arad au ajuns, bătuţi măr, în arestul Poliţiei.
Campion la omenie
Rămas fără un rinichi, portarului de la FC Luceafărul i-a sărit în ajutor atacantul lui FC Bihor.
Impresionat de drama lui Dumitru Paul, care are şanse aproape nule să revină în sportul de performanţă, Cristian Bud a mobilizat jucătorii câtorva echipe din Liga I pentru a face o colectă de bani în sprijinul viitorului fost fotbalist.
Primărie, declar faliment!
Comunele, oraşele şi judeţele vor putea intra în insolvenţă, la fel ca orice firmă.
Deşi specialiştii spun că OUG 46 va întări disciplina financiară a administraţiilor locale, primarii acuză Guvernul că le încalcă autonomia şi că îi subordonează viitorilor administratori financiari şi judiciari, care vor conduce în locul lor, astfel că nu-şi vor putea aplica promisiunile electorale.
Transfer de viaţă
Deşi fruntaşi la prelevarea de organe, bihorenii se luptă cu birocraţia şi cu subfinanţarea sistemului.
În vreme ce în majoritatea ţărilor europene funcţionează aşa numitul acord prezumat, în baza căruia se consideră că oamenii îşi donează "din oficiu" organele în caz de accident, dacă un român vrea să devină donator trebuie să... plătească.
Un fleac, i-au mazilit!
Scandalul mitei din Primărie s-a lăsat cu înlocuirea mai marilor Direcţiei Economice.
Directorul adjunct Tănase Miculescu şi şeful de serviciu Ioan Guler şi-au cerut "benevol" schimbarea din funcţii pe fondul scandalului declanşat de funcţionara prinsă cu o şpagă de 2.000 de lei luată de la un poliţist sub acoperire şi al stagnării activităţilor de executare silită.
Linişte cu forţa
După Moszkva, Poliţia Locală a suspendat şi activitatea clubului Avenue din strada Alecsandri.
Reclamat de vecinii care susţin că nu pot dormi din cauza gălăgiei pe care o fac clienţii săi, Cosmin Vidican, patronul unuia din cluburile de noapte de pe "Dorobanţii" de Oradea, acuză reaua-credinţă a acestora, contestând decizia poliţiştilor în instanţă.
INTERVIUL BIHOREANULUI
Gavrilă Ghilea, senator, preşedintele PDL Bihor: "Susţin Oradea ca centru regional"
Fostul prefect Gavrilă Ghilea a trebuit să-şi schimbe metabolismul. După o viaţă în funcţii executive, a trecut la o activitate mai "aşezată", în Parlament, unde face interpelări şi iniţiază schimbări legislative. Dar a schimbat şi banca: de la putere în opoziţie. E un alt fel de muncă, pe care însă o consideră interesantă.
MasterChef de "argint"
Lăudat de specialiştii din juriu pentru măiestria sa gastronomică, orădeanul Alexandru Constantin Hora a terminat pe locul al doilea concursul MasterChef.
Acoperit cu tatuaje care "povestesc" încercările prin care a trecut în viaţă, Tinu, cum îi spun prietenii, a dovedit că e un as şi în bucătărie, dintre ingredientele sale făcând mereu parte însufleţirea.
Bujorii PreaSfinţitului
Absolvent al unei facultăţi de agronomie şi fost cercetător ştiinţific, episcopul greco-catolic al Oradiei este îndrăgostit de o... rezervaţie de bujori din Bihor.
Aproape neştiută, rezervaţia de la Dealul Pacău, de lângă Şoimi, adăposteşte o specie aparte de bujori banatici, pe care PS Virgil Bercea i-a cercetat la pas, după ce anul trecut minunăţia era aproape să dispară într-un incediu de câteva zile.
Lecţia de performanţă
Învăţământul privat, confesional şi alternativ din Bihor, apreciat de Ministerul Educaţiei.
Un control făcut la şcolile şi grădiniţile private, confesionale şi care au clase Step by Step, Freinet ori Waldorf, a concluzionat că aceste unităţi sunt bine dotate, au cadre didactice de calitate şi fac performanţă cu elevii.
TIME-OUT
Uite cine ne "distrează"!
Pentru "eficientizare", Consiliul Local a desfiinţat la 1 aprilie Casa de Cultură a Municipiului Oradea. Directorul Flavius Bunoiu şi-a pierdut jobul, iar ceilalţi patru angajaţi şi-au găsit locul într-o nouă direcţie a Primăriei care se va ocupa de evenimentele oraşului. Prima măsură a fost stabilirea unui program al acestora. Dar fără vreo consultare publică...