Anchete la sertar

Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a găsit la parchetele din Bihor zeci de dosare penale pe care procurorii le-au tergiversat cu anii. Procurorul cu cele mai multe anchete lăsate de izbelişte este Alin Leucea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, "depozitarul" unor dosare de omor abandonate fără motiv chiar şi de trei ani, dar care - culmea ironiei - tocmai a fost promovat ca şef al secţiei de urmărire penală.

Atenţie, "şanţier"!

Lucrările la reţelele de apă şi canalizare începute la foc automat dau peste cap circulaţia. Constructorii angajaţi de Compania de Apă să lucreze în cadrul programului Aparegio au transformat 62 de străzi în şantiere nesemnalizate, spre disperarea orădenilor care se trezesc cu săpături acoperite cu pietriş şi lăsate de izbelişte.

Ţigănie pe Criş

Puradeii din Bălnaca au pus autorităţile în alertă, după ce au deversat în Crişul Repede un colorant. Specialiştii de la Ape şi de la Garda de Mediu au căutat cinci zile motivul pentru care albia Crişului s-a înroşit în zona Şuncuiuş, în final descoperind că mai mulţi ţigănuşi s-au distrat golind în râu bidoane pline, cel mai probabil, cu... dispersit.

Carusel cu ulei

DNA l-a trimis în judecată pe afaceristul Viorel Ştiube pentru o evaziune fiscală de 3 milioane euro. Ştiube e acuzat că a pus la cale o afacere de tip "carusel", cumpărând uleiuri minerale grele, neaccizate, pe care le factura fictiv către parteneri străini, dar în realitate le vindea, tot prin firme fantomă, drept motorină.

Ţeapa Dominan & Vereş

Escrocii care au stors 50.000 de euro de la aproape 400 de oameni, amăgindu-i cu joburi în Germania, n-au urmărit, din start, decât să ia banii victimelor. Jean Dominan şi Richard Vereş şi-au făcut firmă de "recrutare" a forţei de muncă special pentru a-i jupui pe credulii care sperau că pot câştiga lunar până la 1.600 euro ca muncitori într-o fabrică de piese auto care nici măcar nu există.

Răsplată pentru omenie

Orădeanca amendată de controlorii OTL fiindcă a intervenit în apărarea unei fete a primit banii înapoi de la tatăl acesteia, care a găsit-o prin BIHOREANUL. Aurica Roşu a fost sancţionată pentru "comportament necivilizat" faţă de controlori, faptă constatată chiar de aceştia, asta în timp ce martorii, inclusiv adolescenta găsită fără bilet, susţin exact contrariul.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Octavian Haragoş, realizator Digi 24 Oradea:
"Presei îi lipseşte un public matur, educat, responsabil"

Săptămâna trecută s-a făcut anul de la apariţia Digi 24 Oradea, al cărei obiectiv declarat a fost să impună un nou standard de calitate, atât la nivelul conţinutului, cât şi al calităţii tehnice a transmisiunilor. Profesionalismul şi echidistanţa sunt nu doar sloganurile postului, ci şi atributele uneia dintre emisiunile cele mai reprezentative, "Vocile Bihorului", realizată de Octavian Haragoş, un veteran al talk-show-urilor găzduite în ultimii nouă ani de televiziunile locale. Îmboldit de BIHOREANUL să dezvăluie câteva din secretele postului, Haragoş, concomitent asistent universitar la Jurnalism, vorbeşte şi despre modul în care presa se raportează la societatea care o "consumă", dar şi despre subiecţii care îi formează "materia primă".

Legea Padişului

După decenii de ignorare, autorităţile judeţene şi-au amintit că zona Padiş are un uriaş potenţial turistic care ar putea fi exploatat. Fără vreun camping amenajat cu minimele servicii de confort şi fără prea multe locuri de cazare, Padişul oferă vizitatorilor doar minunăţia naturii, motiv pentru care preşedintele Consiliului Judeţean a cerut mai multor specialişti să pună pe hârtie un plan de dezvoltare a zonei.

Grădina amintirilor

Unul din cele mai vechi hoteluri ale oraşului ascunde o terasă de vară idilică, proiectată în stil romantic, cu turnuleţe medievale şi cu ring de dans, de care se leagă multe nostalgii ale orădenilor de toate vârstele.
Lăsată în ruină de câţiva ani buni, terasa s-a redeschis vara trecută sub numele de Moszkva Garden, ca un local nonconformist amenajat inclusiv cu mese şi scaune pe care clienţii fideli le-au adus de acasă.