Ucigaş de criminal

Pentru că ucigaşul interlopului Mişi Dumbrovan susţine că a fost în legitimă apărare, iar Poliţia n-a găsit niciun martor să-l contrazică, anchetarea crimei din Rogerius bate pasul pe loc.

După ce autopsia a arătat că victima, nu demult eliberată tot după un omor, a fost înjunghiată de 12 ori, trei lovituri fiindu-i aplicate din spate, legiştii cred că ipoteza legitimei apărări nu se susţine, iar autorul, Raul Zetocha, ar trebui să fie arestat.

Judeţ de sonde

BIHOREANUL vă dezvăluie informaţii ţinute până acum la secret despre controversatele exploatări petroliere: perimetrele concesionate depăşesc jumătate din suprafaţa Bihorului.

În baza legii şi a acordurilor aprobate de Guvern pentru cele patru perimetre ce însumează peste 4.000 kilometri pătraţi, companiile petroliere vor putea goli toate zăcămintele găsite, inclusiv pe cele de gaze de şist, una anunţând deja intenţia de a explora tocmai acest tip de resurse.

Sex cu handicap

Un nou scandal în sistemul de protecţie socială: şeful Centrului pentru Integrare prin Terapie Ocupaţională din Cadea, anchetat pentru furt calificat, delapidare şi abuzuri sexuale.

Vasile Negruţ a fost cercetat de o comisie disciplinară şi reclamat de şefii DGASPC pentru dispariţia a aproape 5 tone de combustibil, dar şi pentru suspiciunea că ar fi avut relaţii intime cu cel puţin o tânără cu handicap.

Plăteşte şi taci!

Primăria Oradea a recuperat de la constructori, în cel mai mare secret, plăţi necuvenite de 1,3 milioane lei făcute în 2012 şi imputate de Curtea de Conturi.

Dacă în cazul constructorilor municipalitatea a recuperat pagubele rapid şi fără comentarii, în ce priveşte plăţile necuvenite de 750.000 lei făcute propriilor angajaţi, cu titlul de drepturi speciale, instituţia se judecă la Tribunalul Bihor.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Comisar şef Gabriel Cheregi, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor: "Pe chestorul Popa îl scăpăm de poliţiştii care îi afectează imaginea"

Întâi, ca ofiţer de investigare a fraudelor, a hăituit escrocii şi evazioniştii. Acum, ca şef peste Direcţia Generală Anticorupţie Bihor - structură specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul funcţionarilor - comisarul şef Gabriel Cheregi îi "vânează" pe şpăgarii din sistemul public. Iar în acest an rezultatele se văd mai mult ca oricând, căci Bihorul a fost zguduit, aproape săptămânal, de afacerile de corupţie pe care poliţiştii din subordinea sa, împreună cu procurorii DNA, le-au scos la suprafaţă.

Au fost avocaţi, magistraţi, directori de instituţii, poliţişti. Ultimele "trofee" nu i-au atras multă simpatie din partea foştilor colegi din Inspectorat. "Nu e o situaţie confortabilă pentru inspectorul şef să constate că are în propria ogradă persoane cercetate pentru fapte de corupţie", explică situaţia şeful DGA Bihor, în primul său interviu din carieră, acordat BIHOREANULUI în preajma Zilei Internaţionale Anticorupţie.

Folclor de Banda

Colaboratoarea fostului şef de la Promovarea Culturii Tradiţionale, Adrian Dume, a fost arestată.

Directoarea Casei de Cultură Beiuş, Anca Banda, e acuzată că a inventat artişti în numele cărora a încasat peste 130.000 lei, iar apoi a încercat să şteargă urmele şmecheriilor reclamând la Poliţie că hoţii i-ar fi furat toate actele contabile.

De râsul curcilor!

Şeful pieţei din Beiuş, Dan Ardelean, a fost pârât autorităţilor după ce curcanii lui, ţinuţi în stradă, au zgâriat maşina unui vecin.

Nemulţumit că a găsit curcile vecinului cocoţate pe capota maşinii lui, iar acesta n-a vrut să-l despăgubească, beiuşeanul Mihai Ille a asaltat cu plângeri Poliţia şi Direcţia Sanitar-Veterinară, ba se gândeşte să alerteze chiar şi... DNA!

TIME OUT
Crăciun melodios

Înainte de Crăciun, orădenii sunt invitaţi să lase stresul şi cumpărăturile la o parte şi să intre în spiritul sărbătorilor ascultând cele mai autentice colinde româneşti, interpretate de ansambluri şi interpreţi cunoscuţi, dar şi muzică clasică adusă de orchestre din Viena.

Poate că, inspiraţi de spectacolele pe care le vor vedea, vor merge şi ei apoi la colindat măcar la vecini şi prieteni.