Oradea sunt eu!

Primarul Ilie Bolojan administrează oraşul la limita abuzului, prin dispoziţii date "la secret". Profitând de supuşenia Consiliului Municipal şi sub pretextul accelerării vitezei de luare a deciziilor, oraşul este condus cu încălcarea jocului democratic, prin peste 3.000 de dispoziţii emise anual de primarul Ilie Bolojan, într-un mod netransparent şi evitând până şi dezbaterile formale din "parlamentul" local.

Pensionare de onoare

Preşedinta Curţii de Apel s-a pensionat prematur fiindcă risca să fie revocată. Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii propusese demiterea Danei Cigan pentru neimplicare, lipsă de transparenţă şi atitudine dictatorială, colegii pârând-o pe Cigan că se purta ca şi cum instituţia era propria ei moşie.

La bal pe la tribunal

Ioan Micula a angajat patru avocaţi de lux să-l scoată din belea pentru transformarea neautorizată a restaurantului Transilvania în sală de nunţi. Amendaţi, daţi pe mâna procurorilor şi în judecată pentru a stopa renovarea nelegală a clădirii monument, oamenii milionarului sfidează instituţiile şi scot la înaintare anonimi care să jure că destinele lor depind de viitoarea sală de evenimente.

O femeie face carieră

După Cseke Attila şi Ritli Ladislau, fosta viceprimăriţă Rozalia Biro poate deveni al treilea ministru udemerist din Bihor şi prima femeie vicepremier al României. Acuzată de ANI şi cercetată de DNA, dar "spălată" subit de Parchetul General de acuzaţiile de conflict de interese şi abuz în serviciu, protejata boss-ului UDMR Bihor Alexandru Kiss va fi unul din cei mai bogaţi membri ai Guvernului Ponta.

Aqua-fun

Leneveala pe şezlong e cel mai adesea plictisitoare, aşa că orădenii şi turiştii nu ezită să guste din activităţile de sezon pe care le oferă ştrandurile din staţiunile vecine oraşului. Oferta e destul de bogată, având în vedere că în fiecare weekend la mai multe piscine din Băile Felix şi 1 Mai se pun la cale şedinţe de aqua-zumba, jocuri pentru copii şi petreceri cu spumă. Tot în sezonul estival, cluburile tradiţionale sunt înlocuite cu discoteci în aer liber.

ORADEA NOASTRĂ
Nuferi "la borcan"

Până nu demult, singurul loc din lume unde creştea nufărul termal în cadrul natural era Rezervaţia Pârâul Peţea din Băile 1 Mai, celebră tocmai pentru că găzduieşte această specie endemică, alături de roşioara lui Racoviţă şi de melcul termal. De-o vreme, însă, nufărul dispare încet, dar sigur, din rezervaţie, şi mai creşte într-un singur loc: în laboratorul a doi cercetători orădeni!

Din dorinţa de a salva de la moarte această specie, universitarul Cristian Blidar şi masterandul Ioana Maria Tripon au lucrat luni întregi la cultivarea in vitro a delicatei flori. Şi, spre bucuria lor şi norocul bihorenilor, şi nu numai, experimentul a fost o reuşită!

Noul preşedinte al Ordinului Arhitecţilor Bihor, Cosmin Falub: "Oradea este un muzeu în aer liber"

La doar 35 de ani, Cosmin Falub a fost ales, în luna mai, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Bihor, unul din meritele sale fiind, după cum el însuşi spune, faptul că de patru ani se implică serios şi constant în bunul mers al organizaţiei. Tânărul îşi doreşte ca organizaţia pe care o conduce să dea tonul unei maniere corecte de a face arhitectură în Oradea, oraş în care cea mai mare problemă din acest punct de vedere o reprezintă clădirile cu faţade nerenovate, care nu lasă să se vadă frumuseţea oraşului...