Conferenţiar la Facultatea de Medicină şi Farmacie şi şef de secţie la Spitalul Judeţean, ortopedul Călin Hozan şi-a luat doctoratul furând munca fostului său şef.
Protejat al primului decan al FMF, Mircea Ifrim, şi membru al clanului Maghiar, medicul şi-a obţinut titlul fără de care nu putea avansa în carieră copiind cel mai important capitol al lucrării, aproape cuvânt cu cuvânt, din teza de doctorat publicată de profesorul Ioan Matiuţa şase ani mai devreme.
Primari răcoriţi
Dosarul de evaziune deschis pe numele afaceristului Cosmin Bonica, patronul Capa Instal prins că "sugativa" bani publici pentru lucrări inventate, face noi victime.
Primarul comunei Avram Iancu, Teodor Liviu Matica, şi fostul primar din Holod, Daniel Cioloş, au fost cazaţi pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, sub acuza că au umflat ilegal conturile constructorului cu aproape 3 milioane de lei.
Second-hand Hi-Tech
Nouă soluţie tehnică pentru DN 76 Oradea-Beiuş: drumul va fi refăcut cu asfaltul... vechi.
Constructorul angajat să execute lucrarea a dat-o în subantrepriză unei firme care ar putea reabilita şoseaua cu o tehnologie revoluţionară, prin reciclarea asfaltului existent, într-o lună de zile.
Cu temele făcute
Municipalitatea orădeană are deja pregătite pentru următorul ciclu de finanţare europeană 2014-2020 proiecte în valoare de peste 130 milioane euro.
Primăria va investi în continuare în reabilitarea termoficării, a Cetăţii şi a clădirilor istorice şi vrea să transforme centrul civic într-o zonă pietonală, plănuind de asemenea să construiască o linie nouă de tramvai din Ioşia spre Universitate.
Japcă pe buletin!
Poliţia Locală reţine în mod nelegal cărţile de identitate ale vizitatorilor din Primărie.
Conducerea municipalităţii va schimba din noiembrie sistemul de acces în instituţie, bazat pe trocul "buletin contra cartelă", şi va introduce o taxă specială pentru vizitatorii care îşi pierd cardurile de acces primite la intrare.
Poliţişti de formă
Bărbatul care a incendiat astă vară apartamentul fostei soţii a fost trimis în judecată.
Cazul Prodan scoate la iveală lipsa de pregătire a poliţiştilor trimişi să-l ridice: după ce l-au împuşcat în picior pe individ, oamenii legii au fugit, abandonând şi maşina de serviciu pe care incendiatorul a scris cu propriul sânge: "Fraierilor!"
ORADEA NOASTRĂ
Oradea importată
Una dintre cele mai lăudate clădiri din Oradea, Palatul Vulturul Negru este un punct de reper pentru localnici şi turişti deopotrivă. Nu puţini au fost cei care chiar l-au propus simbolul urbei, tocmai datorită alurii impozante. Ce nu ştiu mulţi dintre locuitorii oraşului este că pasajul nu este original, ci inspirat din mult mai celebrul Vittorio Emanuele II din Milano.
"Duplicat" este şi clădirea Teatrului Regina Maria, care seamănă izbitor de mult cu Teatrul Hessian de Stat din Wiesbaden, Germania. Dovadă că acum un secol la Oradea a contat mult moda europeană...
Curăţenie la final
Derulată pe parcursul ultimelor cinci săptămâni, campania de curăţenie generală de toamnă, susţinută de Primăria Oradea şi RER Ecologic Service, a ajuns la final. Orădenii mai pot să arunce gratuit deşeurile vegetale şi voluminoase până pe 31 octombrie inclusiv, containerele urmând să fie amplasate în cartierul Rogerius.
Specialist în pomicultură: "Vânzătorii ambulanţi au preţuri tentante, dar degeaba!"
Aproape două decenii, conferenţiarul universitar Aurora Venig a fost şefă de fermă în cadrul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Oradea, conducând Ferma nr. 8 de pe Calea Borşului. Deşi aceasta nu mai există, profesoara spune că oamenii care lucrau acolo erau pricepuţi şi făceau cercetări serioase asupra soiurilor de pomi fructiferi. Dar aceşti specialişti au ajuns pe cale de dispariţie...
Mulţi dintre producătorii care vând puieţi de pomi fructiferi sunt de fapt impostori, avertizează Venig. Vând pomi sălbatici, la preţuri derizorii, însă care nu vor fi niciodată cu adevărat roditori. Aşa că bihorenii care vor să-şi planteze pomi fructiferi trebuie să fie atenţi la documentele ce însoţesc puieţii.
TIME OUT
Operă de bunătate
Orădenii pot face un dublu cadou. În primul rând, lor înşişi, mergând, împreună cu cei mici, la un spectacol inedit ce îmbină opera, baletul şi teatrul, dar şi copiilor şi tinerilor care suferă de autism.
Spectacolul caritabil "Muzică şi Surprize", organizat la iniţiativa Asociaţiei SOS Autism Bihor, îi aduce la Oradea, pe 12 noiembrie, pe artiştii Operei Comice pentru Copii din Bucureşti, pe soprana Felicia Filip, recunoscută pentru roluri jucate pe scene importante ale operei mondiale, dar şi pentru duetele interpretate alături de rockerii de la Iris.