Patroni pe bani publici

Edilii din Ştei şi-au trecut pe propriile nume Clubul Sportiv Orăşenesc înfiinţat pe banii localnicilor. În loc să înfiinţeze un club sportiv de interes local, având ca fondator Consiliul oraşului, aşa cum au stabilit aleşii locali, primarul Ioan Lucaciu şi viceprimarul Florin Miara şi-au constituit un club privat, în numele căruia au "înghiţit" până acum 180.000 de lei din bugetul local.

Toţi cu Blaga!

PDL-iştii bihoreni l-au refuzat pe premierul Emil Boc: îl vor preşedinte pe Vasile Blaga chiar dacă îşi riscă poziţiile din deconcentrate sau fondurile pentru primării. BIHOREANUL vă spune cum a cerut Boc voturile bihorenilor, argumentând că a făcut "ce trebuia", recunoscând că a stricat imaginea partidului şi promiţându-le în compensaţie investiţii fantasmagorice.

Şpăgar cuminţit

Fostul judecător Mihai Viorel, deţinut din 2007 pentru luare de mită, liberat condiţionat pentru bună purtare. După ce, anul trecut, ex-magistratul şi-a iritat foştii colegi, catalogându-i proşti pentru că au refuzat să-l pună în libertate, acum le-a cerut din nou să-l scape de zeghe, iar ca să dea bine la dosar s-a recalificat ca... lucrător social.

Modernizare până la surpare

Şefa Administraţiei Social Comunitare Oradea, Zita Koncsek, a ruinat un proiect cu cofinanţare de la Ministerul Muncii în valoare de peste 1,7 milioane lei. ASCO a angajat o firmă ca să amenajeze un centru social pe structura unui imobil din strada Digului pe care îl cumpărase cu 58.000 euro, după care, în toiul lucrărilor, a renunţat brusc la proiect, lăsând casa în ruină.

S-au scuturat toţi trandafirii

Proiectul imensului Parc al Rozelor, conceput în Oradea după un model aplicat în Australia, a murit înainte de a se naşte. Primăria a renunţat la ideea de a face un parc de trandafiri întins pe 6 hectare în zona Salca, invocând faptul că oraşul nu şi-ar permite întreţinerea lui, şi va face în schimb unul obişnuit, pe o suprafaţă mai restrânsă.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Pasztor Sandor, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri
"Rupem o felie cât mai mare de bani pentru Oradea"

De peste zece ani conduce instituţii publice, dar numai în domeniul pentru care are pregătire. Inginer hidrotehnist, Pasztor Sandor susţine că în calitate de director al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri se străduieşte să aducă din Capitală cât mai mulţi bani pentru lucrările necesare pe cursurile de apă din Bihor. Fiind şi consilier municipal, susţine că lucrările pornite pe malurile Crişului Repede în Oradea se datorează deopotrivă colaborării cu Primăria şi sprijinului primit de la colegul său UDMR-ist Laszlo Borbely, ministrul Mediului. Dorinţa lui Pasztor este să vadă că nu mai rămâne nimic de lucru în privinţa apelor, pentru că apoi va avea, poate, mai mult timp pentru marea pasiune: pescuitul.

Marin vs AIO: 1 - 0

Orădeanul Ion Marin a câştigat procesul intentat Administraţiei Imobiliare Oradea, care îi evacuase clubul Gym Mar Strong din Piaţa 1 Decembrie. Judecătoria Oradea a anulat actele de executare silită emise în baza unei dispoziţii a primarului Ilie Bolojan şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare, când clubul lui Marin era chiriaş la AIO.

Scaldă ungurească

Exploatându-şi apele termale, vecinii din Hajduszoboszlo şi-au transformat orăşelul într-un centru de sănătate şi relaxare ce atrage anual sute de mii de turişti. Cu un aquapark ideal pentru amatorii de senzaţii tari, plus un complex balnear şi un altul destinat relaxării, staţiunea maghiară vrea să ofere propriilor clienţi şi posibilitatea de a veni la noi la munte, în Vadu Crişului.

"Spanioloaica"

După trei ani de şedere în Spania, Lavinia Pele s-a întors să-şi termine studiile în România. Pentru că visează să devină actriţă, bihoreanca vrea să-şi încerce norocul dând admitere la Facultatea de Teatru din Cluj.