Rectorul-pedeapsă

De dragul nevestei şi al "sorboneilor", rectorul Universităţii, Cornel Antal, i-a declarat război primarului Ilie Bolojan, sancţionându-i omul de la şefia Maternităţii. Gavril Grebenişan îl acuză pe Antal că i-a aranjat sancţionarea de către Comisia de Etică a Universităţii, deşi reclamaţia împotriva sa era mincinoasă, iar adeziunea unora dintre medicii semnatari fusese smulsă prin şantaj.

"Blonda lui Boc" e orădeancă!

Consiliera lui Boc, proaspăt numită consul la Barcelona, este fiica avocatului Alexandru Butuc. Cynthia Curt este o fostă elevă eminentă de la Gojdu, absolventă de Drept şi cadru universitar la Cluj, despre care foştii profesori şi colegi spun că e de o sârguinţă ieşită din comun.

"Amnistie" totală!

Primăria a pierdut şi procesul privind taxa impusă localurilor care vând alcool după ora 23. În doi ani de procese, instanţele au desfiinţat cu sentinţe definitive şi executorii toate cele trei taxe speciale puse de municipalitatea orădeană.

Banii sau podul!

În urma dezvăluirilor BIHOREANULUI, poliţiştii antifraudă anchetează jaful de la podul din Finiş. După ce că a obţinut contractul în urma unui blat şi a luat peste 1,8 milioane de lei în 2007 pentru un pod neridicat nici azi, ginerele consilierului prezidenţial Terente Merce a plimbat banii prin mai multe firme, pentru a li se pierde urma.

Octavian Bot: "Nu sunt fidel unui partid!"

Ironizat adesea pentru că de-a lungul anilor a schimbat partidele prin care a trecut precum alţii garderoba, deputatul Octavian Bot, proaspăt reîntors la PNL, susţine că nu este un traseist politic, pentru că a ales mereu calea de dreapta. Dacă în "armata" lui Boc a votat pentru tăierea pensiilor şi a susţinut reducerile masive în rândul bugetarilor, acum deputatul îşi reneagă foştii colegi din PDL, denunţând abuzurile şi maniera "dezastruoasă" în care conduc ţara. Trecut săptămâna trecută la opoziţie, Bot nu se mai sfieşte să ironizeze râsul caracteristic al preşedintelui Băsescu sau să facă glume pe tema premierului "cu coasa"...

Război cu clanul "sorboneilor"

Ca să-şi răzbune nevasta mazilită de la şefia Maternităţii şi să-i apere pe "sorbonei", rectorul Cornel Antal i-a declarat război primarului Ilie Bolojan. Comisia de Etică a Universităţii l-a pedepsit pe şeful spitalului, Gavril Grebenişan, sub motiv că a ştirbit prestigiul doctorilor cu titluri academice. Pentru că reclamaţia împotriva sa era mincinoasă, iar iniţiatorii au smuls semnăturile unor medici prin şantaj, Grebenişan anunţă că îl va da în judecată pe rector pentru abuz în funcţie.

ORADEA NOASTRĂ:
Let's not do it!

În luna septembrie a anului trecut şi Bihorul încerca să răspundă unei provocări ecologice naţionale: proiectul "Let's Do It", prin care se propunea o curăţenie generală în toată ţara, făcută într-o singură zi, prin munca voluntarilor.
Peste 3.000 de bihoreni au ieşit în locurile stabilite anterior de organizatori, de unde au adunat fiecare mizerie. Unul din cele mai dificile arealuri de ecologizat a fost zona cuprinsă între uzina de apă din Beiuş şi malul Crişului Negru, amplasament transformat de localnici într-o groapă de gunoi clandestină, unde se abandonează mai cu seamă deşeuri din construcţii. Peste 250 de voluntari au muncit acolo o zi întreagă. Anul acesta, la a doua ediţie a proiectului, se pare că vor trebui să meargă iar...

TIMEOUT:
Euro-Hotel FM

Trupa Hotel FM, prima din Oradea care reprezintă România la Eurovision, a făcut o impresie bună pe scena Dusseldorf Arena, în faţa a zeci de mii de spectatori şi milioane de telespectatori, chiar dacă a obţinut cu melodia "Change" doar locul al 17-lea.