Traseistul Domnului
PS Sofronie e acuzat că vrea să scoată Eparhia Oradiei din Mitropolia Clujului din interes personal. Plănuită de Sofronie fără ştirea enoriaşilor, cu acordul unei Adunări Eparhiale nepăsătoare, dar cu importantul sprijin al Patriarhului Daniel, rearondarea Episcopiei sub Mitropolia Ardealului de la Sibiu i-ar putea aduce tânărului episcop mult doritul tron de mitropolit al Banatului, pe care stă un ierarh de 89 de ani.
Piramida cu urechi
"Piramida lui Bolojan" e burduşită cu aparatură care înregistrează toate discuţiile purtate de orădeni cu funcţionarii. Printr-o decizie controversată a primarului Ilie Bolojan, funcţionarii şi cei 1.500 de orădeni care intră zilnic în sala de lucru a Primăriei sunt monitorizaţi cu ajutorul unui sistem cu 14 camere video la vedere şi 27 de camere cu microfon mascate pe birouri.
Boşii şi piloşii
Şefii Consiliului Judeţean îşi răsplătesc pilele cu posturi în echipele de implementare a proiectelor europene. În vreme ce majoritatea angajaţilor trăiesc de pe o zi pe alta din salariul minim pe economie, preşedintele Radu Ţîrle şi vicepreşedintele Alexandru Kiss îşi plătesc fidelii pe bani europeni, cu sume care ajung şi la 2.400 lei pe lună.
Oradea Mică
Populaţia Oradiei a scăzut sub 200.000 de locuitori, astfel că rangul municipiului ar putea fi retrogradat şi, odată cu el, şi alocările de la buget. Datele provizorii ale recensământului din 2011 arată că numărul locuitorilor judeţului Bihor a ajuns sub cel din anul 1956, iar cel al orădenilor a scăzut cu 23.000 persoane, din cauza natalităţii mici şi a migrării populaţiei în străinătate şi la periferii.
Lichidat de lichidator
Avocatul Florin Anghel, specializat în proceduri de insolvenţă, a fost reclamat pentru abuz în serviciu pentru că şi-ar fi însuşit banii din contul unei firme falimentare. Patronul unei societăţi de exploatare lemnoasă din Dobreşti, Florin Covaci, susţine că juristul i-a cerut să vireze 110.000 lei în contul firmei aflate în faliment judiciar, pentru a acoperi o parte din datorii, dar jumătate din sumă a dispărut, iar de-atunci Anghel e de negăsit.
Ciocu' mic şi valea!
Un profesor emerit al Universităţii a fost pensionat forţat, fiindcă a îndrăznit să denunţe un coleg de impostură. După ce îi ceruse să nu se retragă la pensie întrucât fără el Facultatea de Sport nu primea acreditarea unui masterat, decanul Octavian Bâc l-a „exmatriculat" pe profesorul Dinu Drăgan imediat după obţinerea patalamalei, pentru că cel pe care acesta îl acuza că şi-a câştigat titlurile prin fraudă îi era prieten.
Maşina cu belele
Intermediarul şpăgii care l-a băgat după gratii pe ex-judecătorul Mihai Viorel a picat în plasa unor escroci. Cornel Matei, alias Rizo, a cumpărat cu 35.000 de euro un BMW X5, cadou pentru fiul său, însă n-a avut noroc: procurorii au confiscat maşina câteva luni mai târziu, ca fiind furată, iar de atunci refuză să i-o lase măcar în custodie pe motiv că, deşi pare cumpărător de bună credinţă, e interlop şi nu prezintă încredere.
TIME OUT
"Mama" campioanelor
Fostă glorie a gimnasticii ritmice, Teodora Lăzuran antrenează astăzi, cu aceeaşi pasiune, elevele academiei de dans Ars Nova, pe care a format-o şi prin care a obţinut deja titluri mondiale la show-dance.