Să mori rănit din dragoste de viaţă

Tragicul accident de pe Centură a fost provocat de o prea mare atenţie acordată de mamă fiului ei. Ca o ironie a sorţii, Roxana Sărătoc a lăsat două mesaje scrise în numele său şi al copilului către părinţii pe care îi vizitase recent în America, dar care, citite astăzi, par bilete de adio.

Şpagă pentru libertate

Doi traficanţi de ţigări şi un afacerist cu cherestea au fost arestaţi pentru că au încercat să cumpere o sentinţă favorabilă de la un judecător al Curţii de Apel Oradea. Contrabandiştii au pus la bătaie 40.000 de euro pentru a-l îmbuna pe judecătorul Mircea Puşcaş prin intermediul unei cunoştinţe comune, Mihai Teleptean, un afacerist controversat din domeniul forestier, arestat şi el pentru trafic de influenţă.

INTERVIUL BIHOREANULUI:
Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, preşedintele PNL Oradea:
"Vreau să avem un partener în Guvernul României"

Acuzat că "îi duce de mână" în campanie, primarul Ilie Bolojan explică de ce îi susţine pe candidaţii USL Oradea: pentru că îi vor reprezenta pe orădeni, aceştia aşteaptă de la parlamentari nu "poveşti", ci legi simple şi drepte, dar şi sprijin concret pentru proiectele de dezvoltare a oraşului.

Maghiarii, în boxă

Fiii fostului rector Teodor Maghiar, judecaţi pentru că au împărţit 39 de diplome universitare false. Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îl acuză pe Doru Maghiar că a aprobat fraudulos 33 de diplome, inclusiv de doctorat, iar pe Adrian Maghiar că a semnat 6 diplome de licenţă în stomatologie pentru italieni care nici măcar n-au studiat la Oradea.

Ionescu vs. restul lumii

Liderul sindical al Universităţii din Oradea cere judecătorilor să-l dea jos pe rectorul Constantin Bungău. Deşi a adunat doar 62 de voturi din cele peste 800 la ultimele alegeri pentru rectorat, Gheorghe Ionescu se vrea şeful instituţiei, cerând, cu tupeu, în patru procese deschise pe rolul instanţelor bihorene, reluarea alegerilor... cu el singur candidat.

Justiţie strâmbă

Ex-judecătoarea Elena Pop Blaga, acum candidat PPDD la Senat, a bătut statul la CEDO. Curtea a decis că procurorii anticorupţie i-au încălcat fostei judecătoare dreptul la viaţă privată deoarece i-au interceptat convorbirile timp de 6 ani, iar în arestul Poliţiei a suportat mizeria şi înghesuiala cu ţigănci bolnave de sifilis.

Luxten pe (Distri)gaz

Luxten Lighting Company a preluat controlul pachetului majoritar de acţiuni al Distrigaz Vest. Cunoscut ca unul dintre "băieţii deştepţi" din energie, patronul Luxten, Claudiu Rădulescu, speră că va aduce firma pe profit după trecerea CET-ului orădean pe gaz.

Divorţ frontal

Înnebunit de gelozie, un bihorean a cărui nevastă vrea să divorţeze s-a răzbunat lovind-o cu maşina. După ce şi-a dat soţia afară din casă, un bărbat din Tărian a ameninţat-o cu moartea, a urmărit-o noaptea pe şosea şi i-a ciocnit intenţionat maşina.

Secretul lui Carol

Carol Şoldea a fost eliminat de la "Dansez pentru tine" înainte să poată arăta că se pricepe şi la... mişcări lascive. Chiar dacă a lăsat camerele de filmat în viaţa lui privată, partenerul Biancăi Drăguşanu a ascuns un detaliu din trecutul său: a activat mai mulţi ani ca stripper la petrecerile din Oradea.

Bradul lui Moş Tomi

Frumosul brad din faţa Primăriei a fost donat de un orădean din grădina casei părinteşti. Pentru a da un plus de culoare sărbătorilor de iarnă, municipalitatea a pus brazi în şase locuri din oraş, Luxten a extins reţeaua de iluminat festiv la 16 kilometri, iar ADP a pregătit şase amplasamente de vânzare a pomilor de Crăciun.

Ce aduc Moşii?

Beculeţe, ghirlande colorate, brazi împodobiţi în magazine şi mall-uri, alături de diferite figurine întruchipând alte personaje de iarnă, toate anunţă venirea Crăciunului în Oradea.
Aşteptând sosirea lui Moş Nicolae şi a lui Moş Crăciun, copiii şi părinţii lor se vor putea bucura şi de alte cadouri decât cele pe care le vor primi în ghetuţe şi sub brăduţ. Multe dintre ele muzicale...