Spune "Da!"

Duminică, 10 mai, locuitorii din Oradea şi Sînmartin sunt chemaţi să voteze unirea celor două localităţi. Argumentaţia în favoarea unificării demonstrează că aceasta va creşte economia noii structuri administrativ-teritoriale, permiţând derularea a noi investiţii, dezvoltarea turismului şi de noi afaceri, implicit apariţia a noi locuri de muncă, cu efecte în majorarea salariilor.

"Tunul" Leonardo

Milionarul Florin Panea a "îngropat" definitiv compania Leonardo şi şi-a mutat afacerea pe alte firme. Înainte de a declara falimentul Leonardo, Panea a încercat să transfere pe una din noile firme inclusiv averea societăţii falimentare, la o valoare mult sub cea reală, tranzacţia fiind stopată doar de Adunarea Generală a Creditorilor.

Aria ţigăniei

Scandal între vedete la Facultatea de Arte: naista Oana Lianu îl acuză pe solistul vocal Theodore Coresi că a insultat-o şi ar fi sărit s-o bată. Considerat o somitate a operei, Coresi s-a ales cu un avertisment de la Comisia de Etică a Universităţii după ce "Prinţesa naiului" l-a reclamat că a numit-o "ţigancă împuţită", a ameninţat-o şi chiar ar fi lovit-o dacă nu era oprit de colegi.

Până la capăt!

Privită iniţial cu reţinere, ideea unificării începe să-i seducă pe locuitorii din Sînmartin. Spre deosebire de orădeni, care mai trebuie lămuriţi doar să iasă la urne pe 10 mai, locuitorii din centrul comunei Sînmartin, din Băile Felix, Băile 1 Mai şi Haieu sunt majoritari în favoarea unirii, iar sătenii din Betfia, Cihei şi Rontău aşteaptă încă să fie convinşi.

Bolnavi pe drumuri

Pagubă de peste 100.000 de euro la Centrul Oncologic al Spitalului Municipal, unde s-a defectat o parte a ultramodernului accelerator liniar de particule. Folosit de doi ani aproape non-stop, în trei schimburi, sofisticatul aparat a devenit inutilizabil după ce placa din carbon a mesei a cedat sub greutatea unui bolnav, de o lună pacienţii fiind trimişi zilnic într-un spital din Ungaria.

Copil la volan!

Un instructor auto i-a încredinţat volanul maşinii unei fete de 12 ani, sub motiv că o învaţă să conducă. Bărbatul, care are o relaţie cu mama adolescentei, a fost pârât la Poliţie de tatăl acesteia după ce a văzut o filmare a ispravei postată pe Facebook.

Robe contra sutane

Curtea Supremă a decis rejudecarea procesului prin care Policlinica Mare a fost retrocedată Ordinului Mizericordian, afacerea mirosind a fraudă. Sentinţa Înaltei Curţi prevesteşte reintrarea clădirii în posesia Consiliului Judeţean şi critică Curtea de Apel Oradea că a confirmat decizia Comisiei speciale de restituire fără să ţină cont că Ordinul călugăresc nu există legal, că imobilul n-a fost niciodată naţionalizat şi, mai grav, că înscrisurile de Carte Funciară sunt suspecte de falsificare.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Judecătorul Andrei Rus, preşedintele Curţii de Apel Oradea: "Justiţia nu poate fi asimilată cu o dictatură"

Venit din Maramureş şi deci "inamovibil" la influenţele locale, tânărul preşedinte al Curţii de Apel Oradea, Andrei Rus, a făcut într-o jumătate de an cât n-au reuşit predecesorii săi într-un sfert de veac. Din această săptămână, dosarele proceselor pot fi consultate online, avizierele nu mai sunt pe hârtie, ci pe monitoare electronice, sistemul intranet le permite judecătorilor să urmărească deciziile interne şi toate soluţiile, pentru o practică unitară. Şi asta nu e tot: şeful celei mai înalte instanţe din Bihor pregăteşte un sondaj de opinie, ca să afle părerea justiţiabililor, avocaţilor şi procurorilor despre cum funcţionează instanţele. În interviul acordat în premieră BIHOREANULUI, judecătorul de 37 ani, fost vicepreşedinte al Tribunalului Maramureş, vorbeşte deschis despre profesia pe care o practică cu pasiune de 14 ani şi despre problemele Justiţiei locale, pe care, spune el, e decis s-o reformeze din temelii.

Păziţi-vă de Luis!

Mai mulţi locuitori ai unui cartier select din Oradea s-au trezit în preajma Paştelui cu un intrus exotic în curţi şi chiar în... dormitoare. Un tânăr portughez a înnoptat în casele unor orădeni fără ştirea lor, iar dintr-un loc unde n-a reuşit să tragă un pui de somn a plecat cu un "suvenir" care i-a adus o plângere la Poliţie.

Şcoală fără strajă

Aproape 300 de elevi învaţă într-o clădire nepăzită a Şcolii Nicolae Bălcescu din Oradea, care ar putea fi oricând prădată de răufăcători. Părinţii se tem să-şi lase copiii la şcoala din strada Mihai Viteazul, deoarece curtea acesteia are mereu porţile deschise, iar în clădire poate intra nestingherit orice străin.

TIME OUT
Modă la Muzeu 

Pentru pasionaţii de istorie, luna mai poate fi foarte atractivă, şi în acest an fiind invitaţi să descopere ori să redescopere trecutul, cu ocazia Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor. Ediţia a XIX-a aduce la Oradea o expoziţie cu piese vestimentare de epocă, extrem de valoroase, inclusiv ţinute purtate de Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. De asemenea, în premieră, orădenii vor putea descoperi obiecte valoroase de cult din patrimoniul episcopiilor din oraş.