DN 76 la preţ de Autostradă!

Pentru a cârpi cei 50,73 km de asfalt, CNADNR sparge de la buget 11 milioane euro după ce a renunţat la 37 milioane euro primiţi de la UE pentru reabilitarea integrală a drumului Oradea-Beiuş. La 5 ani de la deschiderea şantierului de pe DN 76, Compania Naţională de Drumuri a ajuns, sub presiunea timpului, să plătească 3 firme pentru ca în 3 luni să recicleze asfaltul vechi de 55 de ani şi să acopere şoseaua fără a-i reface fundaţia, preţul pe kilometru, rezultat din banii europeni pierduţi şi cei cheltuiţi de la buget, fiind exorbitant: aproape 1 milion euro!

Anchetă pe furiş

Inspectoratul Şcolar Judeţean ţine secret raportul acuzator al Ministerului Educaţiei. Deşi admite că, potrivit raportului, cei 11 membri ai comisiei de admitere au aprobat 144 de transferuri de elevi cu încălcarea legii, inspectorul general Alin Novac-Iuhas refuză să prezinte documentul pe motiv că trebuie să-şi protejeze... subalternii.

Se strânge laţul!

Primăria "sparge puşculiţa", pentru a se asigura că are bani să finalizeze proiectele europene şi să le deconteze înainte de termenul limită din 31 decembrie. Presată de termenele care expiră peste trei luni şi jumătate, municipalitatea orădeană pregăteşte o rectificare bugetară menită să canalizeze toate resursele financiare către proiectele europene şi, în plus, contractează un nou împrumut de 100 milioane lei.

Ţepe de-a Moca

În doar doi ani, orădeanca Daniela Moca a strâns aproape 1 milion de lei din escrocherii imobiliare. Pripăşită la Tribunalul Bihor, unde presta "la negru" ca dactilografă pentru avocaţi, femeia agăţa amatori de chilipiruri în faţa cărora se dădea drept executor judecătoresc şi le vindea case şi terenuri pe hârtie.

Drum rapid, direct în zid!

Municipalitatea nu poate încheia până la 31 decembrie construcţia drumului rapid din strada Ecaterina Teodoroiu conform specificaţiilor tehnice ale proiectului. Constructorii s-au împotmolit cu amenajarea drumului expres în gardul Depoului CFR, fapt pentru care circulaţia se derulează tot ca până acum, în viteza a doua, pe străzile înguste din zonă, Ana Ipătescu, Depoului şi Izvorului.

INTERVIUL BIHOREANULUI

Dr. Rafik Khal, medic endocrinolog sirian stabilit în Oradea: "Germanii au dat lovitura: au luat ce e mai bun din valul de refugiaţi"

Când pregăteşti un interviu cu un arab din Siria clişeele îţi aleargă prin minte. Te aştepţi să dai de un tip cu Coranul în mână şi eventual cu un rucsac în spate, care mai şi ticăie. Endocrinologul Rafik Khal, orădean din 1992, te întâmpină însă cu zâmbetul pe buze, aşa cum este mereu în micul său cabinet de pe strada Spitalului. Mândru de pacientura pe care şi-a format-o, totdeauna calm, vorbeşte frumos cu oamenii, îi ascultă, îi înţelege şi încearcă să-i ajute.

Pe birou are o poză cu cei doi băieţi. Cel mare a terminat Medicina la Cluj între primii 10 din promoţie, iar acum îşi face rezidenţiatul în ortopedie. Mezinul e boboc, acum a intrat la Medicină, al cincilea, tot la Cluj. Mama lor, Claudia, este femeia pentru care Rafik s-a şi stabilit în Oradea. BIHOREANUL l-a iscodit pe doctorul sirian "refugiat" în Oradea pentru a încerca să afle o explicaţie, pe înţelesul tuturor, a dramei sutelor de mii de refugiaţi sirieni care ajung în inima Europei şi par să nu se mai termine...

Filantropie cu lăcomie

În 3 ani, ONG-ul care conduce Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi din Popeşti a prejudiciat Direcţia pentru Protecţia Copilului Bihor cu o jumătate de milion de lei. Deşi Fundaţia Copiii Dragostei a concediat angajaţi, a mărit lefurile propriilor şefi şi a decontat achiziţii fictive, DGASPC i-a dat administrarea orfelinatului pe încă 3 ani.

Primul fluier

Debut de sezon: orădenii sunt aşteptaţi să-şi încurajeze puţinele echipe cu şanse la performanţă. În timp ce FC Bihor abia s-a înscris în liga secundă, lotul de polo al CSM ţinteşte un nou titlu de campioni, iar cel de baschet luptă pentru revenirea în topul naţional.

TIME OUT

Ospăţ nemţesc 

Chiar dacă vremea concediilor a trecut, orădenii nu trebuie să renunţe la distracţie. Ba din contră, din acest punct de vedere îi aşteaptă un sezon plin de evenimente. Primul este Das Fest, organizat la finalul acestei săptămâni, pentru a şasea oară, în parcarea Hotelului Ramada. Ingredientele petrecerii în stil nemţesc sunt, ca de obicei, berea nefiltrată, costiţele pe varză şi cotletul de porc la grill, ştrudelul cu mere şi trupa austriacă Gastein.