Dr. Elthes se retrage!
Medicul orădean care a descoperit cel mai bun leac contra bolilor hepatice şi biliare cronice va înceta consultarea pacienţilor, dar şi producţia faimosului Elcohep. Doctorul Elthes Ladislau anunţă că renunţă la activitate cu dezamăgirea că industria farmaceutică nu i-a pus în valoare descoperirea pentru a o oferi pe scară largă bolnavilor, cu toate că este cel mai recunoscut aport românesc la medicina ultimelor decenii, brevetat din Elveţia şi Germania, până în Japonia şi Statele Unite ale Americii.
Super-Bolo al III-lea
Sondajele îl creditează pe Ilie Bolojan cu aproape 70% din intenţiile de vot ale orădenilor. Deşi actualul edil ar fi vrut să-i lase locul secundului Mircea Mălan, atât cercetările liberalilor, cât şi ale pesediştilor îl plasează pe locul II pe prefectul Claudiu Pop, înaintea viceprimarului liberal.
Blat de milioane
Edilii municipiului Beiuş căpuşează bugetul local printr-un club de fotbal privat care în ultimii 8 ani a înghiţit 6 milioane de lei din banii publici. În timp ce suporterii cred că Asociaţia CF Bihorul Beiuş ar fi un club al Consiliului Local, BIHOREANUL a descoperit că echipa aparţine de fapt unor actuali şi foşti aleşi, funcţionari şi afacerişti, care şi-au tras din finanţarea publică propria parte.
Gaz pe foc!
Cheltuielile cu întreţinerea noii termocentrale pe gaz îi vor costa pe orădeni de nouă ori mai mult decât a plătit Primăria pentru achiziţionarea acesteia. BIHOREANUL a descoperit că pe lângă cele 54 milioane euro plătite cu cofinanţare UE pentru noul CET, oraşul va trebui să cheltuiască în următorii 12 ani circa 24 milioane euro pentru întreţinere, ca să nu piardă garanţia producătorului General Electric.
Oradea fără evrei
Odinioară cea mai activă comunitate locală, care a ridicat cele mai frumoase palate, evreii orădeni au comemorat Holocaustul în care a dispărut o treime din populaţia oraşului. În 1944, administraţia maghiară a ridicat toate drepturile evreilor şi i-a adunat într-un ghetou amenajat în centrul Oradiei, de unde i-a trimis la moarte, în lagărele naziste.
TIME OUT
Varietăţi pentru toţi
Festivalurile de toamnă în aer liber s-au încheiat, aşa că Şcoala de Arte Francisc Hubic îi îmbie pe orădeni cu un concert programat la Casa de Cultură a Sindicatelor. Nu va fi un spectacol obişnuit, promit organizatorii, care au pus la cale pentru sfârşitul acestei săptămâni un show de varietăţi ce va dura nu mai puţin de trei ore şi va reuni invitaţi precum Proconsul, Corala Armonia, Horia Moculescu, Nicolae Furdui Iancu şi Laura Lavric.
ORADEA NOASTRĂ
Parcuri din gunoaie
Din 15 iulie până pe 15 octombrie, clujenii şi-au adus deşeurile menajere şi reciclabile la Oradea. În urma unei înţelegeri între cele două primării, criticată de unii orădeni, societăţile de salubritate clujene au transportat la halda ecologică din Episcopia Bihor peste 30.000 tone de deşeuri. Oradea a fost singurul oraş care a acceptat să le primească, motiv pentru care clujenii n-au comentat când au aflat că, pe lângă tariful de depozitare, trebuie să plătească şi o taxă suplimentară de 2,5 euro pe fiecare tonă. Din profitul înregistrat, Eco Bihor întoarce acum o parte orădenilor, investind 100.000 euro în amenajarea şi dotarea unor parcuri.
I love Bihor!
Un an petrecut în Bihor i-a fost destul americancei Clela Reed pentru a se îndrăgosti iremediabil de aceste locuri. "Simt că aici este a doua mea casă", spune fosta profesoară care s-a dedicat de o vreme scrisului. Trimisă de Corpul Păcii să-i înveţe engleza pe bihoreni, Clela a rămas impresionată de ospitalitatea localnicilor şi de frumuseţea Oradiei. Tot aici şi-a găsit inspiraţia pentru o carte de memorii şi poezii pe care anul trecut a lansat-o în America, iar săptămâna trecută în locul în care i-a scris multe din pagini...