Maghiar vs Oradea

Primăria Oradea, obligată să-i despăgubească cu 200.000 euro pe fiii fostului rector Teodor Maghiar pentru un teren pe care aceştia l-au dobândit în condiţii dubioase. După ce în 2005 le-a luat fraţilor Adrian şi Doru Maghiar un teren la ieşirea din Nufărul spre Felix pentru a construi şoseaua de centură, municipalitatea vrea să dovedească acum, până nu e prea târziu, că pământul nici nu trebuia să le aparţină, fiind primit ca donaţie de la indivizi care fuseseră împroprietăriţi în altă parte a oraşului.

Kiss, demisia!

Şeful UDMR Bihor, Alexandru Kiss, insistă să rămână "la butoanele" Consiliului Judeţean, în funcţia din care a comis majoritatea infracţiunilor de care îl acuză DNA. BIHOREANUL trage linie: cum l-au ajutat aliaţii pe baronul udemerist să dea tunurile în Oradea şi în judeţ, de ce a fost trimis în judecată abia după un deceniu de la aflarea faptelor, câtă puşcărie riscă, de ce este liber şi încă vicepreşedinte al CJ?

Agentul "pumn"

Un subofiţer al Poliţiei Municipiului Oradea a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă. Agentul Hadrian Popa, subofiţer la Ordine Publică, este acuzat că în 2012 a luat la pumni în holul instituţiei un om de afaceri orădean care venise să se intereseze de soarta cumnatului şi a prietenilor acestuia, săltaţi şi brutalizaţi pentru că au... vociferat.

Au dispărut ca fumul!

Interzicerea fumatului în spaţiile publice închise a tăiat 40% din veniturile localurilor orădene, prin reducerea numărului de clienţi şi a consumaţiilor acestora. Intrarea în vigoare a Legii 15/2016 în această lună, când localurile înregistrează cele mai mici vânzări, a obligat patronii de restaurante, cafenele şi cluburi să forţeze deschiderea teraselor mai repede decât de obicei.

Blat de Beiuş

Liberalii şi-au pus candidat la Primăria Beiuş un amic al lui Adrian Domocoş, care să se lase învins în cursa în care edilul penal se va înscrie ca independent. Deşi un sondaj l-a indicat pe viceprimarul Gabriel Popa cel mai apt să câştige Primăria, liberalii l-au preferat pe fostul consilier PSD Petru Mlendea, pe care Domocoş l-a băgat în partid în 2012 şi l-a uns director la societatea Edilul.

TIMP LIBER

Festivaluri de primăvară

Orădenii vor avea parte în această primăvară de evenimente culturale care nu li se oferă foarte des, aşa că, dacă acestea sunt pe gustul lor sau pur şi simplu le trezeşte curiozitatea, ar face bine să nu le rateze.

Filarmonica Oradea îşi invită publicul la Festivalul Primăverii, cu invitaţi din Cehia şi Japonia, care vor interpreta, între altele, lucrări precum "Dansuri populare româneşti" de Bartok Bela. Tot în aprilie, Asociaţia Metrion aşteaptă cinefilii la proiecţii de filme poloneze laureate la festivaluri cinematografice internaţionale de prestigiu.

ORADEA NOASTRĂ
Sancţiuni beton!

Poliţia Locală şi Garda de Mediu s-au aliat împotriva celor care abadonează moloz pe străzile Oradiei. Ca să dezveţe cetăţenii de acest nărav, angajaţii celor două instituţii îi vor amenda pe cei prinşi în fapt, ba chiar le vor confisca mijloacele de transport de care se folosesc.

Orădenii care vor să se ferească de asemenea "pagube" trebuie să ştie că o variantă legală pentru a scăpa de deşeurile din construcţii este să încheie un contract cu operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, care asigură colectarea şi transportul deşeurilor.

Bihorul sub gunoaie

În afara localităţilor din Zona Metropolitană Oradea, în Bihor deşeurile nu se colectează selectiv, iar consecinţa este că în jurul localităţilor zac mormane de PET-uri. Aceasta este concluzia pe care au tras-o comisarii Gărzii de Mediu, în urma unor controale la primăriile din judeţ, prezentată miercurea trecută la Colegiul Prefectural. În replică, prefectul Claudiu Pop le-a cerut comisarilor să dea amenzi cu fermitate.

Directorul ABA Crişuri, Dorel Dume: "Ne dor gunoaiele din ape"

Angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri adună zilnic câte 15 metri cubi de gunoaie, în special PET-uri, din cursurile de apă pe care le au în grijă. O cantitate uriaşă, care ar trebui să dea de gândit tuturor, spune directorul general al instituţiei, Dorel Dume. Aflat pe funcţie din noiembrie 2014, dar angajat la această instituţie de trei decenii, Dume afirmă că nivelul deşeurilor aruncate în râuri a atins cote alarmante, motiv pentru care le-a cerut colegilor să declanşeze controale la primăriile din judeţ, primele responsabile pentru starea apelor care străbat localităţile.