Bihorul pe "mâini bune"

Pasztor Sandor şi Ioan Mang politizează Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate angajând penali din propriile partide pe posturi ţinute la secret şi fără măcar să mimeze concursuri. Deşi trimişi în judecată de DNA, primul pentru o şpagă de 4,2 milioane euro, celălalt pentru una de 8.400 euro, fostul preşedinte UDMR-ist al CJ, Alexandru Kiss, a fost uns director general al unei asociaţii la care judeţul e "acţionar" împreună cu primăriile din Săcueni şi Diosig, iar fostul director PSD-ist al Casei Judeţene de Pensii, Leontin Ţîrle, economist la o alta, finanţată de CJ şi oraşele bihorene.

Miss Locul 2

Un fotomodel se laudă că a câştigat un concurs la care a obţinut, de fapt, locul secund. La competiţia Miss Top Model International, desfăşurată toamna aceasta în Cipru, orădeanca Denisa Hodişan a primit coroniţa de argint, ceea nu a oprit-o să susţină în interviuri date presei locale şi naţionale că a fost declarată câştigătoare.

De la bal la Tribunal

Una dintre firmele fraţilor Micula şi administratoarea acesteia, Mirela Miclău, inculpate pentru modificarea neautorizată a clădirii fostului Restaurant Transilvania. Speriaţi de procesul care ar putea să aducă firmei şi angajatului lor o condamnare penală, Ioan Micula a angajat un arhitect ca să realizeze un proiect pentru refacerea interiorului clădirii-monument conform variantei originale.

Frig la înălţime!

Mii de orădeni din toate cartierele suferă de frig pentru că agentul termic nu urcă la ultimele etaje ale blocurilor turn. Termoficare Oradea şi asociaţiile de proprietari îşi pasează reciproc responsabilitatea pentru lipsa căldurii din instalaţii, în vreme ce orădenii care dârdâie în locuinţe sunt obligaţi să plătească pentru ce nu consumă.

Ca-ntre fraţi

Şeful Şcolii Doctorale refuză să-i ceară senatorului PSD Florian Bodog lucrarea suspectă de plagiat. Deşi BIHOREANUL i-a cerut explicit să obţină un exemplar din teza de doctorat susţinută de Bodog în anul 2001 la Universitate, aşa cum legea prevede, Tiberiu Vesselenyi, el însuşi candidat UDMR la Deputăţie, s-a rezumat să constate că lucrarea este... de negăsit.

Închisorile Oradiei

Puşcăriile politice din perioada comunistă le erau sortite românilor care înfruntau regimul, dar şi celor consideraţi doar potenţial periculoşi pentru regim. BIHOREANUL vă prezintă locurile şi condiţiile de detenţie existente în Oradea pentru "duşmanii" condamnaţi sau, uneori, doar bănuiţi de "uneltire împotriva orânduirii comuniste", aruncaţi în puşcărie chiar şi fără judecată.

INTERVIUL BIHOREANULUI

Adriana Calapod, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor: "Nu se poate spune că Oradea este un oraş poluat"

Spre deosebire de alţi şefi de instituţii, noul director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, Adriana Calapod, nu este o "paraşutată". A urcat pe rând treptele ierarhice, de la funcţia de consilier debutant la şefia Serviciului Monitorizare, iar în octombrie a.c. a ajuns să conducă instituţia. "La APM Bihor am şi depus, acum 16 ani, jurământul de funcţionar public", spune directoarea. Nemembru în vreun partid, Calapod o înlocuieşte pe PSD-ista Sanda Mercea, trimisă în judecată pentru fals, conflict de interese şi purtare abuzivă faţă de o fostă subalternă. De profesie inginer chimist, noua directoare consideră că formula de lucru în instituţie trebuie să fie cea a colaborării, deoarece doar aşa vor putea fi găsite cele mai bune soluţii la problemele de mediu ale judeţului.

Pe scena stelelor

O orădeancă a debutat la Opera Metropolitană din New York, în faţa a 4.000 de spectator. Soprana Brigitta Kele a obţinut rolul exuberantei Musetta din opera "Boema" a lui Giacomo Puccini, într-o super-producţie regizată de faimosul Franco Zefirelli.

TIMP LIBER

Cafea cu artă

Convinsă că şi adulţii au nevoie de evadări în lumea artei şi a jocului, o pictoriţă a inaugurat, la început de toamnă, un atelier inedit în Oradea. De atunci, la mijloc de săptămână, în cafeneaua Frei de pe strada Republicii, Florence Sabău oferă cursuri de pictură pentru amatori, vrând să-i introducă în lumea culorilor, formelor, luminilor şi umbrelor. Totul într-o atmosferă destinsă, cu aromă de cafea...