Împuşcă şi fugi!

Radu Marc, poliţistul care şi-a abandonat la spital prietenul împuşcat, este cercetat pentru vătămare corporală şi e suspectat şi de braconaj.
BIHOREANUL a descoperit că la incident a asistat şi un subofiţer SRI, Gabriel Tămăşan, care a încercat să tăinuiască evenimentul, la fel cum a făcut-o şi colegul său poliţist.

Singur-Cuc

După patru luni de şefie, managerul Spitalului TBC, Octavian Cuc, e acuzat că strică cel mai bun spital din Bihor. Fost birocrat la Direcţia de Sănătate Publică, Cuc a destituit-o pe directoarea medicală ca să poată tăia de capul lui din raţia de medicamente a pacienţilor şi să impună abuziv coplata din partea bolnavilor.

Poveste fără sfârşit

Ineficienţă-record: De 20 ani, justiţia bihoreană nu reuşeşte să judece un banal proces de partaj. Împricinaţii, un bărbat şi o femeie divorţaţi din 1988, dau vina unul pe celălalt, dar acuză şi indolenţa judecătorilor, despre care spun că nici nu se obosesc să citească dosarele înainte de a intra în sala de judecată.

Mesaj din infern

BIHOREANUL vă prezintă povestea misterioasă a unui bilet ascuns de un prizonier neamţ în tencuiala Cetăţii, acum o jumătate de secol. Scrisoarea descoperită în Cetate cu ocazia lucrărilor de reabilitare a scos la iveală existenţa la Oradea, imediat după război, a unui lagăr de tranzit pentru deţinuţii ce urmau să fie deportaţi în Uniunea Sovietică.

Se-alege praful!

Măsurătorile Agenţiei de Protecţia Mediului arată că orădenii înghit mai mult praf decât e limita maximă admisă. Primăria promite să reducă pulberile din aer prin creşterea numărului de străzi care vor fi spălate mecanizat şi prin amenajarea de spaţii verzi.

Să învăţăm să bem!

În premieră est-europeană, orădenii au ocazia să devină consumatori educaţi de vin.
La Centrul pentru cultura şi civilizaţia vinului, primul de acest gen din Europa de Est, orice orădean poate învăţa tot ce ţine de vin, de la istorie până la paharul în care trebuie turnat sau mâncarea la care se potriveşte.

Sportul în pericol

Sportul orădean îşi târăşte existenţa într-un peisaj cenuşiu, ameninţat de faliment. În vreme ce sponsorii dispar sau se achită doar parţial de obligaţiile financiare, administraţia locală nu mai poate cofinanţa o parte din activităţile sportive, de teama sancţiunilor Curţii de Conturi.

Artă pentru toţi

Muzeul Ţării Crişurilor pregăteşte o săptămână de spectacole şi expoziţii, toate cu acces gratuit pentru public. Zilele Muzeului includ un show cu clovnul Miloud Oukili şi trupa de circ Parada pe care acesta a înfiinţat-o cu copii ai străzii, dar şi un festival de filme de scurt-metraj în aer liber, pe Corso.

Dragoste de turturea

Un porumbel salvat de la moarte de către un orădean şi-a "stabilit" domiciliul în bucătăria lui de vară. Pentru ca proaspătul său chiriaş să nu rămână singur, Gavril Ileş i-a cumpărat pereche din piaţa de păsări şi îi construieşte un porumbar unde să-şi întemeieze o familie.

MISS BIHOREANUL:
Avocată cu imagine

Aura Monenci a terminat Dreptul şi vrea să devină un avocat-model. Pentru a intra în Barou, orădeanca face practică la un cabinet de avocatură şi repetă teancurile de norme ale Codurilor Civil şi Penal.