Şpagă pe bandă

Mită sau înscenare? Liderul sindical arestat de procurorii anticorupţie pentru o şpagă record de 45.000 de euro pretinde că patronii i-au întins o cursă pentru că a devenit incomod. Ca să nu fie "lucrat", Mircea Kovacs, preşedintele sindicatului din compania Centrum-H.Essers, s-a acoperit cu un contract de împrumut şi a înregistrat cu o cameră ascunsă toate "negocierile" cu patronul belgian, ajungând astfel să-şi filmeze inclusive propria arestare.

Frontul anti-Bolo

Demisia lui Ilie Bolojan din Biroul Permanent al PNL Bihor dezvăluie luptele pentru putere din partid. Retragerea primarului de Oradea are la bază jocuri de interese ale oamenilor de afaceri din filială.

Bătaie de joc!

Abuzurile deconspirate la Centrul de Plasament nr. 2, băgate sub preş de autorităţi. BIHOREANUL a descoperit că raportul Inspecţiei Sociale, care scotea la iveală grave nereguli la centrul condus de Sorin Groza, fiul adjunctului Direcţiei pentru Protecţia Copilului, a fost "îngropat" la... Serviciul Poliţiei Rutiere.

Foame de bani

Bugetul oraşului se confruntă cu o prăbuşire fără precedent a veniturilor, care va opri investiţiile. Criza economică a diminuat cu 34% încasările municipalităţii din impozitul pe salarii, iar reducerea veniturilor bugetarilor cu 25% va da încă o gaură de 2 milioane de euro visteriei oraşului.

"Joaca" de-a istoria

Un grup de orădeni are ca pasiune comună refacerea "pe viu" a evenimentelor importante din istorie. Revoluţia de la 1848, războaiele mondiale sau tabere ale soldaţilor ardeleni sunt reconstituite de orădenii din Asociaţia Datina Străbună până la cel mai mic detaliu posibil, cu uniformele şi armele acelor vremuri.

Vizer vrea în A

Marius Vizer, ultimul conducător care a promovat FC Bihor în prima ligă, se întoarce la cârma clubului. BIHOREANUL vă rezintă povestea zbuciumată a clubului fanion al judeţului care, după promovarea efemeră în prima ligă, a rătăcit şapte ani în divizia secundă, fiind învins constant de CF Liberty.

Renaşterea Libertăţii

Filmele au început să ruleze din nou în cinematograful din Palatul Vulturul Negru. Orădenii care s-au săturat de filmele comerciale au acum o alternativă. De două săptămâni, în sala B a fostului Cinema Oradea pot fi vizionate de trei ori pe zi filme artistice de valoare.

Regina şahului

Deşi a terminat liceul la jurnalism şi a lucrat la radio, Maria Ursente vrea să devină psiholog. Bruneta a ajuns specialistă în strategii prin care îşi învinge adversarii, după ce a jucat şah timp de 11 ani şi a fost medaliată cu bronz la Campionatul European.