Obsedat prins în flagrant

Un violator în serie, frate de poliţist, scăpat din arest de magistraţii Tribunalului Bihor în timp ce era judecat pentru o a patra faptă, a fost oprit de la o nouă silnicie de doi puştani curajoşi. Petru Cristea Hera, condamnat de trei ori pentru agresiuni sexuale şi judecat pentru că a încercat să o violeze chiar şi pe mama unui poliţist, a fost prins de cei doi  tineri în momentul în care voia să-i facă felul unei orădence de 22 de ani.

Totul pentru sănătate

În premieră naţională, Primăria are o strategie sanitară prin care, în cel mult cinci ani, vrea să aducă medicina orădeană la nivelul mediu din Europa. Municipalitatea şi-a propus să investească peste 10 milioane de euro în modernizarea spitalelor, reabilitarea blocurilor operatorii, înfiinţarea unui centru regional de oncologie şi perfecţionarea medicilor în străinătate.

Furăciosul loveşte din nou!

După ce anul trecut a fost prins furând cârlige de pescuit din Hypermarketul Pic, un poliţist a băgat în buzunar şi banii... Poliţiei! Agentul Radu Modog, de la Postul de Poliţie Tileagd, s-a ales cu un nou dosar penal după ce a fost prins de şefi că şi-a băgat în buzunar o parte din banii încasaţi pentru amenzile rutiere pe care le-a dat în ultimii doi ani.

Ortopedia SRL

Aberant: în timp ce fentează programul de lucru de la Ambulator, medicii îşi dirijează pacienţii spre propriile cabinete private. Cei 12 ortopezi ai Spitalului Judeţean şi-au făcut chiar vizavi o clinică privată unde încasează bani pentru radiografiile bolnavilor făcute, culmea tupeului, la spitalul public şi pentru care, în mod normal, pacienţii n-ar trebui să plătească.

ORADEA NOASTRĂ:
Nu-i ruşine să munceşti!

Pentru a-şi întreţine familia, Ştefan şi Nicoleta Gyori lucrează zi şi noapte ca măturători de stradă. Nici unul nu se plânge de nimic, ci se bucură că sunt împreună şi că pot munci, să se ţină unul pe altul şi împreună să facă aşa încât copiilor lor să nu le lipsească prea multe în comparaţie cu alţii, născuţi sub zodii ceva mai norocoase. BIHOREANUL vă prezintă povestea lor.

Băgaţi în şedinţă

După trei etape în care a jucat promiţător şi fără să cunoască înfrângerea, FC Bihor a fost învinsă ruşinos chiar acasă, sub privirile finanţatorului Marius Vizer. Deşi noua conducere face eforturi să le asigure condiţii, fotbaliştii orădeni nu dau la schimb spectacol, pierzând penibil cu 0-2 în faţa propriilor suporteri.

Sport la lumină!

Cea de-a opta sală din lanţul Gym Mar Strong s-a mutat dintr-un beci al Primăriei într-un complex din Cantemir. Pentru a veni în ajutorul iubitorilor de mişcare, campionul Ion Marin a inaugurat săptămâna trecută cea mai nouă sală de culturism şi fitness din Oradea.

Adio, pică criza!

În ciuda crizei, Toamna Orădeană aduce din nou, pe lângă tradiţionalele festivaluri ale vinului şi pălincii, concertele unor artişti cunoscuţi. În acest an, orădenilor li se oferă numeroase spectacole în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, dar şi recitaluri cu Andra, Horia Brenciu şi Direcţia 5.

Betty cea frumoasă

În paralel cu joburile din modeling, Erzsebet Boer învaţă pe rupte ca să devină manager de hotel. Deşi s-a căsătorit la doar 19 ani, "modela" şi-a continuat stilul de viaţă agitat, cu prezentări de modă, muncă şi multă şcoală.