Peştera Miculelor

Deşi scot din ea milioane de euro, Ioan şi Viorel Micula şantajează statul, refuzând să plătească taxa şi aşa neînsemnată pentru exploatarea Peşterii Urşilor. Cu un tupeu deja legendar, magnaţii s-au împroprietărit pe clădirea prin care se intră în peşteră, nu au investit nimic în conservarea ei şi refuză să încheie cu Administraţia Parcului Natural Apuseni un contract ce le-ar impune obligaţii concrete de întreţinere a monumentului.

Dosarul Plaza

Procurorii Parchetului Curţii de Apel au terminat ancheta în cazul tragediei de la Oradea Plaza. Samuel Muj, inginerul timişorean care a proiectat structura metalică a mall-ului, şi profesorul universitar Gheorghe Popa, cel care l-a avizat, au fost trimişi în judecată pentru încălcarea Legii construcţiilor, riscând până la 20 de ani de închisoare.

Război de (ca)CAO

Viceprimarul Gheorghe Carp vrea să îl demită cu orice preţ pe directorul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra. Conflictul dintre cei doi a început în vară, când vicele a aflat că lucrările din strada Iuliu Maniu nu vor fi gata la începutul anului şcolar, aşa cum a promis, şi au escaladat săptămâna trecută, când s-au făcut reciproc incompetenţi.

Gata cu Rata!

Primăria Oradea va scoate de anul viitor afară din oraş rablele de pe traseele judeţene pentru a reduce poluarea şi a decongestiona traficul rutier. Municipalitatea vrea să transforme OTL într-un operator de transport regional care să acopere cursele din zona metropolitană şi chiar din judeţ, oferind călătorilor posibilitatea să circule la acelaşi preţ inclusiv în Oradea.

Oradea noastră:
Dezastrul de lângă noi

Pe vremuri, era o mândrie pentru oraş. Azi, din fabrica Alumina nu a mai rămas decât o ruină. Iar reminiscenţa producţiei pe care întreprinderea o avea în urmă cu 30 de ani poluează continuu oraşul, fără ca cineva să-i facă de hac...

Agentul gură spartă

Un subofiţer al Poliţiei Rutiere a fost "spălat" de procurori după ce a ameninţat şi înjurat un şofer ca la uşa cortului. Agentul Adrian Negruţ, reclamat pentru comportament abuziv asupra conducătorului auto, doar pentru că acesta lucra la un service care îi stricase maşina personală, a fost scos nevinovat pe motiv că... înjurătura face parte din vocabularul său uzual.

Kusturica de Salonta

Nu rataţi "Morgen", fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi: un film total, serios dar de un haz nebun! Producţia salontanului Marian Crişan e o raritate în cinematografia de după 1989, redând - fără obsesii despre Iliescu sau Băsescu, corupţie ori prostituţie, sărăcie şi criză - o poveste convingătoare despre cum "viaţa bate filmul".

Miss... peste noapte

Din Ştei, pe marile podiumuri: Maria Gherle a reprezentat România în finala mondială Elite Model Look. Bihoreanca se consideră norocoasă, deoarece prima ei experienţă în modeling i-a adus un contract cu una dintre cele mai cunoscute agenţii din lume, dar şi şansa de a concura într-o finală mondială a frumuseţii.