Luni, 26 aprilie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:
Sorban barbarul
Primarul din Lugaşu de Jos a "îngropat" vestigiile unei aşezări dacice în care s-au găsit monede, podoabe, arme şi unelte vechi de 2200 de ani.
BIHOREANUL a descoperit că, deşi obligat prin lege să protejeze locul unde un grup de pasionaţi au făcut descoperirea, unică în Bihor, o asociaţie silvică pe care edilul Sorban Levente o conduce ilegal a amenajat peste urmele cetăţii un drum forestier, a făcut defrişări şi a nivelat terenul, iar Direcţia pentru Cultură Bihor a "uitat" cu lunile să raporteze situl arheologic.
Atac la coroane
Administraţia Domeniului Public va interzice din 1 iunie vânzarea coroanelor din plastic sau cu sârmă în pieţele orădene şi depunerea lor la cimitir.
Confruntată cu costuri lunare de peste 60.000 lei pentru gestionarea gunoaielor adunate de pe morminte, conducerea ADP recomandă producătorilor să se reprofileze pe materiale ecologice, iar aparţinătorilor să se limiteze la un buchet de flori ori chiar să doneze banii de coroane familiilor îndoliate ori bisericilor, pentru ajutorarea săracilor.
Teroristul Kiki
Situaţie absurdă într-un sat din comuna bihoreană Bunteşti: un bărbat îşi terorizează consătenii, l-a luat la bătaie pe secretarul Primăriei şi chiar pe poliţişti.
Inculpat în 11 dosare penale, Ioan Coste, zis Kiki, atacă bătrâni şi copii, vandalizează, fură şi înşală, speculând neputinţa poliţiştilor şi toleranţa judecătorilor, care au decis că nu-i periculos, chiar şi după ce a dus la disperare un consătean, cerându-i bani ca să nu-i răpească băiatul.
Hărţuire cu repetiţie
O judecătoare din Oradea a ajuns să fie anchetată de Inspecţia Judiciară fiindcă a scris pe un forum al magistraţilor că a fost cercetată abuziv de... Inspecţia Judiciară.
Cercetată pentru că în 2019 a sesizat Curtea de Justiţie a UE asupra deciziilor prin care CCR a anulat probe din dosarele de corupţie, în timp ce judeca trei universitari acuzaţi de dare şi luare de mită, judecătoarea Georgeta Ciungan riscă pentru a doua oară excluderea din magistratură, în urma unui nou abuz al IJ.
Invazia căpuşelor
Veterinarii orădeni se confruntă cu un val de infestări cu căpuşe ale animalelor de companie.
Odată cu încălzirea vremii, parcurile s-au umplut de paraziţi aduşi de vânt din pădurile din jurului oraşului, motiv pentru care Primăria pregăteşte prima etapă de dezinsecţie din an, înainte ca aceştia să transmită oamenilor temuta boală Lyme.
Şcoală cu "reparaţii"
Mii de elevi din Bihor merg la şcoală chiar şi în vacanţă, pentru a recupera lecţiile pierdute în ultimul an, marcat de pandemie.
După o perioadă în care majoritatea orelor s-au ţinut pe internet, 60 de şcoli din Bihor organizează, în clase, lecţii gratuite pentru elevii care au rămas în urmă cu materia, în cadrul unui program-pilot iniţiat de Ministerul Educaţiei
"Boierul" vandal
Orădeanul "Boier" se laudă pe internet că a mâzgălit Palatul Vulturul Negru şi Casa Poynar.
Poliţiştii sunt pe urmele huliganului, după ce doi dintre proprietarii imobilelor distruse au depus plângere, cel bănuit fiind Glad Matei, fiul unui fost cunoscut politician, Mircea Matei.
Ave reciclarea!
De jumătate de an, peste 250.000 de bihoreni învaţă de la operatorul de salubritate AVE Bihor cum să colecteze deşeurile în cinci fracţii.
Implementarea colectării în cinci fracţii, aşa cum o făceau deja bihorenii din comunele Sălacea şi Cociuba Mare, se dovedeşte un succes: în 62 de oraşe şi comune, cantităţile de deşeuri aruncate separat s-au triplat, în jumătate de an!
Primăvara proletară
Râde iarăşi primăvara, peste câmpuri, peste plai. Veselia umple ţara, c-a venit Întâi de Mai!...
În comunism, marile sărbători naţionale şi internaţionale erau asimilate propagandei de partid, astfel că, la fiecare început de sezon cald, Ziua Muncii şi Ziua Tineretului erau marcate cu fast, parade, spectacole şi ode închinate regimului.
TIMP LIBER:
Sala din... parc
Pasionaţii de mişcare şi instructorii lor s-au mobilizat să găsească soluţii pentru continuarea antrenamentelor, şi cu sălile închise.
Pe lângă orele online, antrenorii îşi convoacă discipolii, de câte ori vremea o permite, în parcuri, unde se ţin lecţii de kangoo jumps, pilates, yoga, iar o sală din Oradea a investit în deschiderea în timp record a unui centru de sport outdoor.
ACTUALITATE LOCALĂ
Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Orădeanca Ioana Mihăilă este noul ministru al Sănătăţii din România; Taximetrişti păcăliţi să alimenteze carduri ori să reîncarce cartele telefonice; Judecătoarea Laura Soane, singura care a promovat la Înalta Curte; Crimă sinistră în Bihor: I-a crăpat capul soţiei cu o bâtă pentru că n-a vrut să facă sex; Senatorul PSD Florian Bodog a rămas fără imunitate parlamentară; Oradea va avea o şcoală rabinică...